Trump își pierde răbdarea și intră tare în industria farmaceutică: Vrea să aplice cele mai mari taxe cu care a amenințat vreodată sectorul

Autor: Meilă Emilia-Alexandra

Publicat: 05-08-2025 21:54

Actualizat: 06-08-2025 00:54

Article thumbnail

Sursă foto: navbharattimes.indiatimes.com

Marți, în cadrul unui interviu acordat postului CNBC, președintele Donald Trump a dezvăluit planul său de a introduce tarife de până la 250% asupra medicamentelor importate în Statele Unite, reprezentând astfel cea mai ridicată amenințare tarifară în acest domeniu, relatează News.ro.

”Vom începe cu o taxă mică, dar într-un an, maximum un an şi jumătate, o ridicăm la 150% şi apoi la 250%,” a declarat Trump, afirmând că obiectivul este să încurajeze companiile farmaceutice să îşi mute producţia în Statele Unite.

În aprilie, administraţia Trump a iniţiat o anchetă în baza Secţiunii 232, invocând securitatea naţională ca motiv pentru posibila impunere a tarifelor. În mod similar, Trump a ameninţat la începutul lunii iulie cu tarife de 200% în acelaşi sector, dar până acum a evitat să adopte o poziţie definitivă.

Industria farmaceutică americană trebuie readusă pe teritoriul național, spune Donald Trump

content-image

Liderul de la Casa Albă susţine că industria farmaceutică americană trebuie să fie readusă pe teritoriul naţional, după ce în ultimele decenii o mare parte din producţie a fost externalizată.

”Vrem ca medicamentele să fie făcute în ţara noastră,” a spus Trump.

În ultimele luni, mari companii precum Eli Lilly şi Johnson & Johnson au anunţat investiţii noi în SUA, într-o posibilă încercare de a câştiga bunăvoinţa administraţiei.

Tarifele cu care amenință Trump ar putea avea urmări grave

Totuşi, industria farmaceutică avertizează că impunerea unor tarife de acest nivel ar putea avea consecinţe grave: creşterea preţurilor, scăderea investiţiilor şi perturbarea lanţului de aprovizionare, cu riscuri directe pentru pacienţi. Pe lângă aceste presiuni, companiile se confruntă şi cu efectele politicilor de plafonare a preţurilor impuse de Trump, inclusiv un ordin executiv din mai care reînvie controversata politică ”a naţiunii celei mai favorizate”, menită să lege preţurile din SUA de cele mult mai mici din alte ţări dezvoltate.

Marţi, Trump a declarat că ”a invocat” această politică şi că ”va avea un impact uriaş asupra preţurilor medicamentelor,” deşi până în prezent nu a implementat oficial niciuna dintre măsurile prevăzute.

Săptămâna trecută, Casa Albă a trimis scrisori către 17 producători farmaceutici, solicitându-le să se angajeze până pe 29 septembrie să ofere toate medicamentele existente la cel mai mic preţ disponibil în alte ţări dezvoltate pentru pacienţii din sistemul Medicaid.

Mai multe companii au confirmat că analizează aceste solicitări, însă poziţia oficială a industriei rămâne reticentă.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri