Trump, mulțumit de demisia preşedintelui bolivian: 'Aceste evenimente trimit un semnal puternic regimurilor ilegitime din Venezuela şi Nicaragua'

Autor: Ioana Necula, Redactor

Publicat: 11-11-2019

Actualizat: 11-11-2019

Article thumbnail

Sursă foto: The Economist

Preşedintele american Donald Trump şi-a exprimat luni satisfacţia privind demisia forţată a preşedintelui bolivian Evo Morales, văzând în ea "un semnal puternic" pentru "regimurile ilegitime" din America latină şi salutând intervenţia armatei, relatează AFP, potrivit Agerpres.

"SUA salută poporul bolivian pentru că a cerut libertate şi armata boliviană pentru că şi-a respectat jurământul de a proteja nu un singur individ, ci constituţia Boliviei", a afirmat Donald Trump într-un comunicat.

"Aceste evenimente trimit un semnal puternic regimurilor ilegitime din Venezuela şi Nicaragua, acela că democraţia şi voinţa poporului vor triumfa mereu", a adăugat el.

De la venirea sa la putere la Casa Albă, Donald Trump şi-a înmulţit sancţiunile împotriva celor două ţări, în numele "apărării democraţiei şi a drepturilor omului" în America latină.

Pe de altă parte, Washington a denunţat luni ocuparea ambasadei Venezuelei în Bolovia de către opozanţi ai lui Evo Morales, aliat fidel al regimului de la Caracas, solicitând respectarea suveranităţii venezuelene.

Citește și: EXCLUSIV Cine e omul din umbră al noului ministru de Interne, Marcel Vela

"Luăm foarte în serios inviolabilitatea oricărei misiuni diplomatice şi facem apel la toţi cei care sunt implicaţi în această situaţie, sau în altă situaţie de tulburări din altă parte, să respecte această inviolabilitate", a declarat un înalt responsabil al Departamentului de Stat american.

Preşedintele bolivian Evo Morales şi-a anunţat demisia duminică, forţat de trei săptămâni de proteste împotriva realegerii sale contestate pentru un al patrulea mandat, dar şi de faptul că armata şi poliţia s-au distanţat de el şi i-au cerut să demisioneze.

Guvernul spaniol a criticat luni rolul armatei şi al poliţiei boliviene în demisia sa.

Preşedintele venezuelean Nicolas Maduro a condamnat "categoric" duminică ceea ce a catalogat drept o "lovitură de stat" în Bolivia.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri