Președintele Donald Trump a declarat luni că există „puncte majore de acord” cu Iranul, după o serie de discuții care au continuat până târziu duminică seara, scrie CNN, conform Mediafax.
Șanse reale de pace
Președintele american a declarat că există șanse reale pentru o înțelegere între cele două părți.
Trump a făcut declarațiile pe aeroportul din West Palm Beach, unde și-a petrecut weekendul, și a anunțat în fața reporterilor că direcția negocierilor este una pozitivă.
„Vom vedea unde duc”, a declarat Donald Trump în cadrul unor declarații de presă.
Ulterior, acesta a anunțat că este optimist în privința negocierilor privind pacea.
„Au mers, aș spune, perfect”, a spus el, adăugând că inițiativa a venit din partea Iranului.
„Aș spune că, dacă vor continua cu asta, se va pune capăt acelei probleme, acelui conflict și cred că îl va pune capăt foarte, foarte substanțial.”
Donald Trump a mai precizat că doi dintre apropiații săi, Steve Witkoff și Jared Kushner, au participat la aceste negocieri. Totuși, Trump nu a oferit multe detalii despre declarațiile părții iraniene, limitându-se la a spune că discuțiile au avut loc cu un lider „respectat”, care nu este liderul suprem Mojtaba Khamenei.
Potrivit președintelui american, SUA și Iranul își doresc să se ajungă la o soluție cât mai repede. „Își doresc foarte mult să facă o înțelegere. Și noi am dori să facem o înțelegere”, a spus acesta.
Varianta alternativă? „Vom continua să ne bombardăm inimioarele”
El a mai precizat că urmează noi convorbiri telefonice și o întâlnire directă „foarte, foarte curând”. Președintele american a indicat și un termen scurt pentru evoluția negocierilor.
„Avem o perioadă de cinci zile, vom vedea cum merge. Dacă merge bine, vom ajunge să rezolvăm problema. Altfel, vom continua să ne bombardăm inimioarele”, a spus Trump.
El a mai spus că Statele Unite vor să să primească garanții sigure că Teheranul nu va dezvolta arme nucleare. „Vrem să nu vedem nicio bombă nucleară, nicio armă nucleară”, a spus el.
Liderul american a declarat că SUA ar dori să preia uraniul îmbogățit al Iranului, ca parte a unei eventuale înțelegeri: „Praful nuclear. Vom dori asta. Și cred că îl vom obține. Am fost de acord cu asta”.
Trump afirmă că o "schimbare de regim" este în curs în Iran
Preşedintele american Donald Trump a declarat luni că o "schimbare de regim" este curs în Iran, ameninţând în acelaşi timp că "va continua cu bucurie bombardamentele" dacă negocierile care au loc în prezent cu un grup de lideri iranieni eşuează, relatează AFP, conform Agerpres.
"Există automat o schimbare de regim" deoarece "toţi reprezentanţii regimului (condus de Ali Khamenei) au fost ucişi", a declarat preşedintele american jurnaliştilor, înainte de pleca din Florida către Memphis.
"Negociem cu oameni pe care îi consider foarte rezonabili, foarte solizi. (...) Sunt foarte respectaţi şi poate că unul dintre ei va fi cel pe care îl căutăm", a spus el, afirmând, de asemenea, că noul lider suprem iranian, Mojtaba Khamenei, este "indisponibil" şi nu este implicat în dialog.
Trump a dat exemplul Venezuelei, unde Statele Unite l-au capturat pe fostul lider Nicolas Maduro şi, de atunci, Washingtonul discută cu fosta vicepreşedintă Delcy Rodriguez, pe care liderul republican o consideră un interlocutor "formidabil".
Preşedintele american, cunoscut pentru declaraţiile sale contradictorii, a ameninţat, de asemenea, că "va continua să bombardeze cu bucurie" Iranul dacă negocierile eşuează şi a spus că "nu garantează nimic" în ceea ce priveşte încetarea ostilităţilor, declanşate pe 28 februarie de atacurile israeliano-americane, urmate de represalii iraniene.
"Vrem uraniul îmbogăţit" al iranienilor, a declarat Trump, fără a preciza însă cum intenţionează să îl obţină.
Context
Preşedintele Donald Trump a declarat luni că SUA au avut "discuţie foarte bune şi productive" cu Iranul şi că va ordona armatei să amâne orice lovituri militare asupra centralelor electrice şi a infrastructurii energetice timp de cinci zile, cu doar câteva ore înainte de expirarea ultimatumului care ameninţa să ducă la o escaladare şi mai mare a conflictului intrat în a patra săptămână, relatează Reuters şi AFP.
În mesajul său cu majuscule Trump mai afirmă că a discutat cu Iranul în ultimele două zile "despre o încetare completă şi totală a ostilităţilor în Orientul Mijlociu".
Decizia lui Trump urmează după o ameninţare a Iranului de a ataca centralele electrice ale Israelului şi cele care alimentează cu energie bazele americane din regiunea Golfului dacă atacă infrastructurile energetice ale Iranului.
Discuţiile cu Iranul vor continua în cursul săptămânii, a afirmat Trump într-o postare pe social media.
"Am dat instrucţiuni Departamentului de Război să amâne orice lovituri militare asupra centralelor electrice iraniene şi a infrastructurii energetice pentru o perioadă de cinci zile. Subiect al succesului întâlnirilor şi discuţiilor în desfăşurare", a postat el.
Sâmbătă, Trump a avertizat că centralele electrice iraniene vor fi distruse dacă Iranul nu deschide deplin strâmtoarea Ormuz tuturor navelor în termen de 48 de ore. Trump a stabilit un termen limită luni, la ora locală 19:44 (23:44 GMT).
Peste 2.000 de persoane au fost ucise în războiul lansat de SUA şi de Israel pe 28 februarie asupra Iranului, care a provocat haos pe pieţele bursiere şi creşterea preţului carburantului, alimentând temeri privind creşterea inflaţiei şi tensiunile din Alianţa Nord-Atlantică, notează Reuters.
Iranul a respins însă luni afirmaţiile preşedintelui Trump potrivit cărora cele două ţări sunt implicate în negocieri 'productive' pentru a pune capăt războiului din Orientul Mijlociu. Teheranul nu are contacte cu Trump, nici măcar prin mediatori, au transmis agenţiile iraniene de stat Fars şi Tasnim, apropiate de Corpul Gardienilor Revoluţiei Islamice.




























Comentează