'Indiferent ce se va întâmpla, noi câştigăm': Trump, val de declarații arogante la adresa Iranului

Autor: Daniel Mihai Dragomir

Publicat: 12-04-2026 05:03

Article thumbnail

Sursă foto: truth

Donald Trump a declarat sâmbătă reporterilor, în faţa Casei Albe, că pentru el nu contează dacă se ajunge sau nu la un acord cu Iranul, în timp ce în Pakistan aveau loc negocieri de pace, delegaţia americană fiind condusă de vicepreşedintele său, JD Vance, scrie news.ro

„Indiferent ce se va întâmpla, noi câştigăm”, a declarat Donald Trump. „Fie că ajungem la un acord sau nu, pentru mine nu contează”, a adăugat el.

Întrebat despre perspectiva deblocării activelor Iranului, preşedintele a răspuns: „I-am învins militar. Au aruncat câteva mine subacvatice... Le-am distrus şi toate ambarcaţiunile, dar, din punctul meu de vedere, nu-mi pasă.”

„Am învins complet acea ţară, aşa că să vedem ce se întâmplă”, a continuat Trump. „Poate că vor încheia un acord, poate că nu, mie nu-mi pasă. Din punctul de vedere al Americii, noi câştigăm”, a insistat el.

Președintele american a mai spus că SUA se află în prezent în „negocieri foarte intense” cu Iranul, în timp ce vicepreşedintele JD Vance purta discuţii la Islamabad de câteva ore cu delegaţia iraniană.

Trump a adresat, de asemenea, o ameninţare Chinei, spunând reporterilor că ţara va avea „probleme mari” dacă va livra arme Iranului.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură-1°C
România
Vânt1km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri