Trupul băiatului de zece ani care s-a înecat în râul Siret a fost găsit, vineri, de pompieri, la 500 de metri în aval de locul unde copilul îşi lăsase hainele, potrivit news.ro.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava a anunţat, vineri seară, că trupul băieţelului în vârstă de 10 ani înecat în apele râului Siret a fost identificat şi recuperat.
Trupul a fost găsit la o distanţă de aproximativ 500 de metri în aval faţă de locul unde au fost găsite hainele copilului, pe mal.
Băiatul de zece ani a dispărut, joi, în apele râului Siret, în oraşul Liteni, judeţul Suceava. Pentru căutarea lui au intervenit pompierii militari, cu două bărci pneumatice, cu sprijinul unui echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Suceava. Căutările au fost sistate pe parcursul nopţii, fiind reluate vineri dimineaţă, când au venit în sprijin scafandri de la ISU Botoşani şi ISU Neamţ.
Comentează