Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Trupul neînsufleţit al Ionelei Prodan, depus marţi la capela cimitirului Bellu. Înmormântarea va avea loc joi

www.b1.ro
Ionela Prodan

Trupul neînsufleţit al cântăreţei de muzică populară Ionela Prodan va fi depus marţi, de la ora 17.00, la capela cimitirului Bellu, informează news.ro.

Înmormântarea va avea loc, potrivit unui anunţ făcut de fiica ei Anamaria Prodan Reghecampf, joi, la ora 12.00, la cimitirul Bellu.

„Cei ce vor sa şi ia rămân bun de la mama mea, Ionela Prodan, o pot face la capela cimitirului Bellu, începând de astăzi, ora 17.00. Ceremonia de înmormântare va avea loc la cimitirul Bellu, joi, 19 aprilie, ora 12.00”, a scris Anamaria Prodan Reghecampf pe pagina ei de Facebook.

Interpreta de muzică populară Ionela Prodan a murit luni, la ora 21.00, din cauza unui stop cardiorespirator iresuscitabil, a transmis Spitalul Elias, unde se afla internată de o lună ca urmare a „acutizării unor afecţiuni cronice".

Ionela Prodan, născută pe 6 octombrie 1947, la Dăbuleni, este cântăreaţă de muzică populară cunoscută mai ales pentru colaborarea cu Ion Dolănescu. A urmat cursurile Facultăţii de Istorie din cadrul Universităţii din Craiova. S-a remarcat în 1970, la Festivalul „Maria Tănase” din Craiova, unde a primit marele premiu. În anii 1990 a renunţat la cariera muzicală. A fost realizator al emisiunii de folclor românesc „Din bucata mea de pâine“ de la Radio România, apoi la Tele 7 abc, al emisiunilor „Îţi mai aduci aminte, doamnă“ şi „Cântecul şi casa lui“. În perioada 2001 - 2004, a coordonat în cadrul Ministerului Culturii departamentul de promovare a culturii tradiţionale. În noiembrie 2002, preşedintele Ion Iliescu i-a conferit Crucea naţională Serviciul Credincios clasa a III-a, iar în anul 2003, i-a fost decernat Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor de către preşedintele României.

În 2013, a fost numită reprezentant special pentru Românii de Pretutindeni şi coordonator al programului „Cunoaşte România prin cultura sa tradiţională”, iniţiat şi derulat de Departamentul Politici pentru Relaţia cu Românii de pretutindeni din cadrul Ministerului Afacerilor Externe. În 2016, a fost propusă să candideze la alegerile parlamentare pe listele PSD Covasna.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.