Înalta Curte de Casație și Justiție a dat astăzi, 6 octombrie 2025, o hotărâre prealabilă cu efect de undă de șoc în contenciosul administrativ: subiecții de drept public pot intenta acțiuni întemeiate exclusiv pe interes legitim public doar dacă există o prevedere legală expresă care le conferă această calitate.
Este, pe scurt, esența minutei Deciziei nr. 357 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, pronunțată în dosarul nr. 858/1/2025, la sesizarea Curții de Apel București. Hotărârea este obligatorie, potrivit art. 521 alin. (3) C. proc. civ., și fixează un standard ce depășește speța punctuală.
Deocamdată avem doar minuta. Motivarea – când va apărea – va lămuri nuanțele, inclusiv raportul exact dintre art. 1 alin. (8) din Legea contenciosului administrativ și definiția interesului legitim public din art. 2 lit. r). Dar și în această formă succintă, decizia trasează o linie clară: fără text expres, nu există „actio popularis” pentru instituții publice; regula rămâne contenciosul subiectiv, întemeiat pe vătămarea unui drept sau interes legitim propriu al autorității reclamante.
Speța de referință a venit din urbanismul bucureștean. Curtea de Apel București a întrebat ÎCCJ, pe 10 martie 2025, dacă Primarul General și Municipiul București pot ataca în instanță, în temeiul interesului public, autorizații de construire emise de primarii de sector, sau dacă un asemenea drept decurge logic din nevoile comunitare și competențele legale. Minuta ÎCCJ răspunde cu formula de principiu: doar legea, în mod expres, poate deschide această cale.
Cronologia litigiilor: de la valul de acțiuni la standardul ÎCCJ
În perioada în care era primar general, Nicușor Dan a deschis la Tribunalul București zeci de acțiuni împotriva unor autorizații de construire emise de Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu. La fond, bilanțul a fost categoric: toate cauzele au fost pierdute. Judecătorii au reținut constant că Municipiul București nu are calitate procesuală activă pentru a ataca asemenea acte, iar, covârșitor, nici Primarul General nu o are.
Raportul detaliat al practicii de fond a fost 39–0 în privința Municipiului și 38–1 pentru Primarul General pe chestiunea calității procesuale. În singurul dosar în care s-a admis că Primarul General ar avea calitate, acțiunea a căzut pe fond, după analizarea legalității. Este o practică judiciară unanimă la nivelul Tribunalului București care, în esență, a plasat controlul de legalitate în urbanism către Prefect, în lipsa unui text expres pentru Primar sau Municipiu.
După această serie, Nicușor Dan a declarat recurs. Într-unul dintre dosare, având pârâți trei persoane fizice, a solicitat Curții de Apel București sesizarea ÎCCJ pentru hotărâre prealabilă. CAB a formulat patru întrebări – de la statutul interesului legitim public, până la interpretarea unor articole din Legea 50/1991 și Legea 350/2001 și la principiile autonomiei locale în raporturile PMB–sectoare. ÎCCJ a răspuns doar pe chestiunea-cadru: nu există acțiune exclusiv întemeiată pe interes public fără bază expresă în lege.
Ce spune – și ce nu spune încă – minuta ÎCCJ
Minuta nu este motivare. Ea nu tranșează punctual dacă articolele din Legea 50/1991 și Legea 350/2001 conferă explicit Primarului General dreptul de a ataca autorizațiile de construire ale sectoarelor în contencios obiectiv. Nici nu rescrie arhitectura autonomiei locale. Confirmă însă paradigma: acolo unde legiuitorul a vrut „actio popularis” pentru entități publice, a spus-o limpede – cazul prefectului sau al altor autorități menționate expres.
Prin urmare, hotărârea prealabilă nu interzice acțiunile autorităților publice în general, ci doar reclamă un temei legal clar atunci când ele vor să pledeze exclusiv pe interes public. Rămâne deschis contenciosul subiectiv, în care o autoritate poate merge în instanță dacă își probează vătămarea proprie: încălcarea unei competențe, imposibilitatea exercitării unei atribuții legale, lezarea patrimoniului administrat, blocarea unei obligații legale concrete.
Esențial va fi ce va spune motivarea despre legătura dintre definirea largă a interesului legitim public și legitimarea procesuală activă. O definire generoasă a interesului public nu înseamnă automat drept de acțiune pentru orice autoritate. Standardul introdus astăzi împinge litigiile instituționale de pe terenul idealurilor generale pe cel al competențelor precise și al vătămărilor dovedite.
Unda de șoc: de la urbanismul Capitalei la contenciosul administrativ din toată țara
Pentru dosarele deja pendinte în recurs, efectul practic este sever. Dacă acțiunile Primarului General și ale Municipiului au fost construite exclusiv pe apărarea interesului public urbanistic, fără o normă expresă de legitimare, șansele de reușită se reduc la minimum. Aplicând standardul ÎCCJ, instanțele vor respinge pe inadmisibilitate contenciosul obiectiv, iar bătălia se poate muta – acolo unde faptele o permit – pe temeiul contenciosului subiectiv.
În urbanismul bucureștean, vectorul clasic de control al legalității actelor administrative individuale rămâne Prefectul. Este canalul pe care chiar instanțele de fond l-au invocat în dispozitivele lor, atunci când au respins calitatea procesuală a Municipiului și a Primarului General. În absența unei intervenții legislative care să confere explicit calitate activă Primarului General împotriva autorizațiilor sectoarelor, această linie nu se schimbă.
Efectul depășește Bucureștiul. Toate autoritățile publice care au mizat pe acțiuni „în numele interesului public” fără vătămare proprie și fără text expres se vor lovi de același filtru. Practica instanțelor va fi forțată să revină la canoanele clasice ale Legii 554/2004: regula este contenciosul subiectiv, excepția – cel obiectiv, pentru titularii anume desemnați de lege sau pentru organismele sociale interesate, în limitele deja trasate de jurisprudență.
Ce urmează: motivare, recalibrare și, poate, o dezbatere legislativă
Motivarea ÎCCJ va conta pentru nuanțe. Poate confirma, de pildă, că simplele atribuții de coordonare, avizare sau monitorizare nu echivalează cu o legitimare procesuală activă pe interes public. Sau poate indica un standard de interpretare pentru textele din Legea 50/1991 și Legea 350/2001, fie pentru a exclude, fie pentru a valida – în limite strânse – calitatea activă a Primarului General. Până atunci, minuta fixează cadrul: fără normă expresă, nu există actori publici cu acțiune populară generală.
Pe plan tactic, pentru cauzele pornite „pe interes public”, recalibrarea în recurs este dificilă dacă vătămarea proprie nu a fost invocată și probată de la început. Acolo unde faptele o permit, dosarele pot fi reîncadrate pe contencios subiectiv, dar aceasta nu este o simplă operațiune de etichetă: presupune demonstrarea punctuală a unei atingeri concrete aduse autorității reclamante.
Pe plan strategic, soluția structurală este în mâna legiuitorului. Dacă România dorește ca primarii municipiilor cu subdiviziuni administrativ-teritoriale sau alte autorități publice să poată ataca în justiție, în interes public, actele altor autorități, atunci legea trebuie să o spună limpede: cine, ce acte, în ce condiții și cu ce termene. Absența acestei clarități a alimentat ani la rând procese pierdute în serie și o ambiguitate costisitoare pentru administrație și mediul investițional.
Concluzie: o lovitură simbolică, cu efecte juridice foarte concrete
„Tsunamiul” de astăzi nu este o surpriză pentru practicieni, dar este o lovitură pentru strategia procesuală pe care a mizat Nicușor Dan în litigiile cu autorizațiile de construire din Sectorul 2. Practica de fond – 39–0 pentru Municipiu, 38–1 pentru Primarul General pe calitate procesuală – este acum dublată de un standard obligatoriu al ÎCCJ care va ghida instanțele în toată țara.
Rămâne ca motivarea să clarifice punct cu punct relația dintre textele speciale din urbanism și calitatea activă a Primarului General al Capitalei. Până atunci, mesajul este fără echivoc: interesul public nu poate fi invocat singur, de către orice autoritate, ca bilet de intrare în contencios. Fără o lege care să spună „da”, răspunsul justiției va rămâne „nu”.
Comentează