Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Tudorel Toader reacționează după scrisoarea Comisiei de la Veneția. Ce îi recomandă lui Ludovic Orban

Inquam Photos / Octav Ganea
Guvern Tudorel Toader

Fostul ministru al Justiției Tudorel Toader îi recomandă președintelui Camerei Deputaților Ludovic Orban să o întrebe pe președintele Senatului Anca Dragu cum și când a primit scrisoare Comisiei de la Veneția. Mesajul fostul premier vine în contextul în care președintele Comisiei de la Veneția, Gianni Buquicchio, a solicitat, într-o scrisoare transmisă președinților celor două camere ale Parlamentului, detalii despre demiterea Renatei Weber din funcția de Avocat al Poporului.

„Pentru L Orban: va recomand sa o întrebați pe A Dragu, cum și când a primit scrisoarea Comisiei de le Veneția!”, scrie Tudorel Toader pe Facebook, care a adăugat ulterior și un Post Scriptum: „precizarea vine după afirmația lui Orban, afirmație potrivit căreia scrisoarea Comisiei de la Venetia a ajuns în presa de la Tudorel Toader”.

Redăm integral textul scrisorii

”Directoratul general Drepturile Omului și Statul de Drept
Comisia de la Veneția

Domnule Președinte al Camerei Deputaților,
Doamnă Președinte a Senatului,

Comisia de la Veneția a fost informată de intenția Parlamentului de a o demite din funcție pe doamna Weber, Avocatul Poporului din România.

Se pare, într-adevăr, că la o ședință comună a Comisiei juridice, de disciplină și imunități din Camera Deputaților și a Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări din Senat, ținută în data de 25 mai 2021, în timpul căreia au fost prezentate și dezbătute rapoartele de activitate ale Avocatului Poporului pentru anii 2018, 2019 și 2020, s-a dat un vot de respingere.

În același timp, se pare că acest vot de respingere a permis ulterior destituirea Avocatului Poporului din funcțiile sale.
Dacă prezentarea și dezbaterea raportului de activitate al Ombudsmanului în fața Parlamentului constituie o bună practică, care este prevăzută în Principiile de protecție și promovare a instituției Ombudsmanului („Principiile de la Veneția”), și este susținută de Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei, condițiile legitime pentru întreruperea mandatului unui ombudsman sunt, de asemenea, clar stipulate, după cum urmează:

„11. Ombudsmanul poate fi revocat din funcție numai în conformitate cu o lista exhaustivă de condiții clare și rezonabile, definite de lege. Aceste condiții se referă numai la criteriile esențiale de „incapacitate” sau „incapacitate de a îndeplini atribuțiile”, „conduită necorespunzătoare” sau „culpă ”, care trebuie interpretate îndeaproape.

Majoritatea parlamentară necesară pentru revocarea din funcție a Ombudsmanului – chiar de către Parlament sau de către o instanță la cererea Parlamentului – trebuie să fie cel puțin egală cu, și de preferință mai mare decât cea stabilită pentru alegerea sa. Procedura de revocare este publică, transparentă și prevăzută de lege.”

Pentru a înțelege mai bine situația, v-aș fi recunoscător dacă ați avea amabilitatea să ne furnizați bazele și elementele juridice care au dus la această decizie grea, de a demite din funcție un Ombudsman în timpul exercitării mandatului său.

Între timp, vă rog să acceptați expresia celei mai înalte considerații.
Gianni BUQUICCHIO,

Președintele Comisiei de la Veneția”

PSD a sesizat, săptămâna trecută, Curtea Constituţională privind decizia Parlamentului de a o revoca din funcţia de Avocat al Poporului pe Renate Weber. Președintele PSD, Marcel Ciolacu a anunțat că partidul său va trimite adrese către Comisia Europeană, Comisia de la Veneţia şi toate celelalte organisme internaţionale prin care PSD va semnala „atacul acestei coaliţii toxice asupra statului de drept”.

„Astăzi, depunem sesizarea la CCR privind revocarea Avocatului Poporului. Demersul stalinist al PNL-USR-UDMR trebuie să ajungă la coşul de gunoi al istoriei! În plus, vom trimite adrese către Comisia Europeană, Comisia de la Veneţia şi toate celelalte organisme internaţionale prin care vom semnala atacul acestei Coaliţii toxice asupra statului de drept!”, a scris Marcel Ciolacu, pe Facebook.

Renate Weber a fost demisă pe data de 16 iunie din funcția de Avocat al Poporului de către plenul reunit al Parlamentului. Parlamentul a aprobat, miercurea trecută, revocarea cu 247 de voturi „pentru” și 32 de voturi „împotrivă”.

Poziția de Avocat al Poporului e cheie în arhitectura de putere a administrației, dat fiind că aceasta e singura instituție care poate bloca ordonanțele de urgență emise de guvern prin atacarea lor la Curtea Constituțională.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.