Tudorel Toader vrea să demonstreze TRANSPARENȚA modului de selecție a șefului DNA: Voi posta procedura după care s-au făcut numirile din 2004 până azi

Autor: Andreea Traicu

Publicat: 01-08-2018

Actualizat: 01-08-2018

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / George Calin

Tudorel Toader, ministrul Justiției, susține că în cursul acestei zile va publica informații privind procedura prin care s-au făcut numirile în fruntea parchetelor din anul 2004.

"Probabil, totuşi, voi posta astăzi să vedeţi procedura după care s-au făcut numirile procurorilor de rang înalt din 2004 până în prezent. Adică să vedeţi dacă au avut program managerial sau nu, să vedeţi dacă au fost contracandidaţi sau nu, să vedeţi dacă a fost procedură transparentă sau nu, să vedeţi dacă a fost comisie de evaluare sau nu, astfel încât să comparaţi procedurile anterioare pe baza aceleiaşi legi cu procedura desfăşurată în prezent", a declarat Tudorel Toader, la Ministerul Justiției.

După revocarea Laurei Codruța Kovesi din funcția de procuror șef al DNA, Tudorel Toader a declanșat procedura de selecție a unui nou șef al DNA. In cursă s-au înscris patru procurori, însă ministrul Justiției a decis reluarea procedurii.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri