Un bărbat tunisian a fost condamnat la moarte după ce a distribuit pe Facebook postări în care era acuzat că l-ar fi atacat pe președintele Kais Saied, au anunțat vineri, avocatul său și un ONG.
Verdictul privind pedeapsa cu moartea a fost pronunțat miercuri la tribunalul din Nabeul, în nordul Tunisiei, iar postările au fost considerate a ataca președintele, ministrul justiției și sistemul judiciar, potrivit AFP.
Nu au fost încă disponibile detalii cu privire la natura postărilor incriminate. Comitetul pentru Respectarea Libertăților și Drepturilor Omului în Tunisia (CRLDHT) a denunțat această condamnare, numind-o un „precedent foarte grav” și o „gafă monumentală” împotriva unui „tată a trei copii”, scrie Mediafax.
Inculpatul în vârstă de 51 de ani, aflat în arest din ianuarie 2024, a fost condamnat în temeiul articolelor 67 și 72 din Codul Penal, precum și al Decretului-lege 54 privind răspândirea de informații false și „a primit pedeapsa maximă”, potrivit avocatului său. Articolul 72 pedepsește actele „care vizează schimbarea formei de guvernare”.
Avocatul său a declarat pentru AFP că va face apel.
Comentează