Turcan: Deputaţii PNL care au votat legea salarizării să explice de ce au luat această decizie

Autor: Cornel Dumitrescu

Publicat: 07-06-2017

Actualizat: 07-06-2017

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, afirmă că deputaţii liberali care au votat în favoarea legii salarizării trebuie să explice motivul care i-a determinat să ia această decizie. "Am anunţat încă de marţi, la finalul BPN al PNL, că vor exista câţiva colegi care ne-au spus că vor vota favorabil această lege, dar majoritatea se vor exprima împotrivă ori se vor abţine, fapt care s-a şi întâmplat. Deputaţii PNL care au votat favorabil legii au acum posibilitatea să-şi explice public votul şi să arate în felul acesta ce anume i-a determinat să ia această decizie", a declarat Turcan, miercuri, pentru Agerpres.

Cinci deputaţi PNL au votat miercuri, în plen, în favoarea proiectului legii salarizării personalului bugetar. Deputaţii PNL Roberta Anastase, George Ionescu, Dumitru Oprea, Răzvan Prişcă şi Glad Aurel Varga au votat în favoarea proiectului legii salarizării bugetarilor, în timp ce ceilalţi liberali prezenţi la şedinţa de plen s-au abţinut sau au votat împotrivă, potrivit listei de vot nominal de pe site-ul Camerei Deputaţilor.

Proiectul legii salarizării unitare a personalului bugetar a fost adoptat miercuri în plenul Camerei Deputaţilor, cu amendamente. S-au înregistrat 188 de voturi ''pentru'', 28 "împotrivă" şi 47 de abţineri.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri