Turcan,despre decizia CCR cu privire la DNA și Guvern:Trebuie respectată

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor

Publicat: 10-03-2017

Actualizat: 11-03-2017

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Președintele interimar al PNL, Raluca Turcan, a declarat, vineri, la Vaslui, că decizia Curții Constituționale cu privire la existența unui conflict constituțional între DNA și Guvern 'trebuie respectată'.

'Am văzut motivarea Curții Constituționale, iar răspunsul PNL este același ca și până acum. Deciziile CCR sunt analizate și trebuie respectate. Am văzut și intervenția procurorului general, care a spus că inclusiv procurorii vor analiza cum pot să corecteze o situație care a fost motivată prin decizia CCR. (...) Echilibrul puterilor în stat trebuie respectat. Cum trebuie respectat? Inclusiv prin faptul că politicienii nu-și dau cu părerea despre dosarele din justiție sau despre justețea ori injustețe unor decizii ale CCR', a afirmat Turcan.

Liderul PNL a spus că, în cazul unor abuzuri în justiție, ele 'trebuie sancționate imediat'. 'Există instituții legale care să facă acest lucru și acestea sunt CSM și Inspecția Judiciară. Dacă vor o justiție credibilă, acestea sunt pârghiile legale care în momentul de față pot să asigure recredibilizarea sistemului de justiție. Eu cred că o Românie democratică și puternică este o Românie cu o justiție credibilă și funcțională, care să asigure aceeași normă juridică peste tot', a mai declarat Raluca Turcan, conform Agerpres.

Întrebată dacă recenta decizie a CCR este o 'palmă pentru DNA', Raluca Turcan a subliniat că în România orice instituție 'trebuie să respecte legea'. Președintele PNL a subliniat că în România există o lege a răspunderii administrative a magistraților, care ar trebui respectată. 'Văd oameni care aruncă în spațiul public, cum că trebuie o nouă lege a răspunderii magistraților. Poate fi discutat acest subiect, dar, în momentul de față, răspunderea administrativă a magistraților nu este aplicată, deci problema nu este la politicieni. Nu trebuie să spun nici eu nici alți oameni politici ce trebuie să facă justiția să se credibilizeze, soluțiile sunt tot acolo. Acela este mecanismul democratic și, dacă vreți, solicitarea mea este ca acest mecanism democratic de autoreglare a justiției să funcționeze', a opinat Raluca Turcan. Curtea Constituțională a dat publicității, vineri, motivarea deciziei prin care a constatat existența unui conflict de natură constituțională între DNA și Guvern.

CCR susține că ancheta DNA privind adoptarea OUG 13 a perturbat activitatea Guvernului, iar aprecierea oportunității adoptării unei ordonanțe de urgență constituie un atribut exclusiv al legiuitorului delegat, putând fi cenzurat doar prin controlul parlamentar. În opinia CCR, prin decizia procurorului de începere a urmăririi penale în acest caz s-a încălcat principiul separației puterilor în stat. CCR a mai constatat că, prin verificarea circumstanțelor în care a fost adoptată OUG 13/2017, DNA și-a arogat o competență ce poate conduce la un blocaj instituțional.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri