Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Turcan: Începe proiectarea pentru reabilitarea Aşezămintelor "Ion. I.C. Brătianu" şi a Teatrului Naţional "Marin Sorescu"

Facebook/ Raluca Turcan
Raluca Turcan

Contractele privind serviciile de elaborare a Documentaţiei de Avizare a Lucrărilor de Intervenţii pentru consolidarea şi reabilitarea Aşezămintelor "Ion. I.C. Brătianu" din Bucureşti şi Teatrul Naţional "Marin Sorescu" din Craiova au fost semnate miercuri, a anunţat ministrul Culturii, Raluca Turcan, într-o postare pe pagina sa de Facebook, relatează Agerpres.

Investiţiile sunt finanţate prin Acordul-cadru de împrumut dintre România şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (BDCE) destinat reabilitării patrimoniului construit şi modernizării unor clădiri culturale din România.

* Valoarea contractului atribuit pentru consolidarea şi restaurarea a Aşezămintelor "Ion. I.C. Brătianu" din Bucureşti este de 184.000 de euro (fără TVA), prestatorul având obligaţia să elaboreze Documentaţia de Avizare a Lucrărilor de Intervenţii în termen de maximum 90 de zile de la data emiterii ordinului privind începerea proiectării.

Ridicat în perioada 1910 - 1912, ansamblul Aşezămintelor "Ion. I.C. Brătianu" din Bucureşti este inspirat din vechea arhitectură românească, cu elemente orientale, bizantine şi renascentiste, imobilul aflându-se în domeniul public al statului şi în administrarea Bibliotecii Naţionale a României şi având statutul de monument istoric.

Expertiza tehnică a relevat că structura de rezistenţă este în pragul prăbuşirii parţiale sau totale, odată cu trecerea timpului, ca urmare a lipsei unei întreţineri minimale, a acţiunii intemperiilor, a deteriorărilor de natură mecanică, constatându-se apariţia multor degradări de profunzime.

* Contractul pentru serviciile de elaborare a DALI pentru consolidarea şi reabilitarea Teatrului Naţional "Marin Sorescu" din Craiova este în valoare de 234.000 de euro (fără TVA), prestatorul având obligaţia să elaboreze documentaţia în termen de maximum 120 de zile de la data emiterii ordinului privind începerea proiectării.

Clădirea teatrului din Craiova a fost edificată în perioada 1970 - 1974, cu o structură de rezistenţă fără protecţie antiseismică. În prezent, clădirea necesită lucrări de consolidare, reabilitare termică, înlocuire de instalaţii funcţionale şi pentru spectacole, modificări interioare, înlocuirea tâmplăriei exterioare, creşterea eficienţei energetice etc.

Prin Acordul-cadru de împrumut dintre România şi BDCE mai sunt finanţate proiectarea şi execuţia lucrărilor pentru Muzeul Naţional de Istorie a României din Bucureşti, Teatrul Naţional şi Opera Română din Cluj-Napoca, Vila "Florica" de la Ştefăneşti, Conacul "Vârnav Liteanu" de la Liteni, Muzeul Naţional al Revoluţiei Anticomuniste din Decembrie 1989 din Timişoara, o nouă sală de concerte destinată Operei Naţionale Române din Iaşi.

Costul total net al acestor investiţii se ridică la 270 milioane de euro, din care 216 milioane de euro (80% din cost) provin din împrumutul de la BDCE şi 54 milioane de euro (20% din cost) de la bugetul de stat.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.