Turcia, acuzată de Siria că furnizează în continuare arme teroriștilor

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 22-04-2016

Actualizat: 22-04-2016

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Turcia şi alte state continuă să aprovizioneze teroriştii din Siria cu armament modern, a afirmat, joi, ministrul sirian de Externe, Walid al-Moualem, citat de agenţia de ştiri SANA, relatează Reuters online.

Ministrul sirian de Externe, Walid al-Moualem, a adaugat că regimul de la Damasc va continua să lupte împotriva teroriştilor.

Aceste declaraţii, făcute cu ocazia unei întâlniri cu emisarul special al Chinei în Siria, intervin în contextul reizbucnirii luptelor în Siria, după suspendarea negocierilor de pace.

Discuţia între cei doi oficiali s-a concentrat asupra evolutiilor din regiune şi crizei din Siria. Reprezentantul Chinei, ambasadorul Xie Xiaoyan, a subliniat că Beijingul va continua să susţină Siria în efortul de reinstaurare a unui climat de siguranţă şi stabilitate în tară, scrie Mediafax.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri