Armata turcă a anunţat luni că a descoperit principalul depozit de muniţie al Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), transmite agenţia de presă Anadolu preluată de agerpres.
Depozitul, repartizat în 25 de peşteri din munţii Incebel, a fost găsit în timpul unei operaţiuni care se desfăşoară de aproape trei săptămâni în provincia Sirnak din sud-estul Turciei. Un comunicat al armatei afirmă că a fost confiscată cu această ocazie cea mai mare cantitate de arme şi muniţii în cursul unei singure operaţiuni. Inventarul cuprinde mitraliere, lansatoare de rachete, sute de grenade, muniţie pentru armament antiaerian şi sute de puşti de diferite tipuri.
PKK, considerat organizaţie teroristă de Turcia, Statele Unite şi Uniunea Europeană, şi-a reluat acţiunile armate în iulie 2015. De atunci, reaminteşte Anadolu, s-au înregistrat 1200 de victime, atât în rândul forţelor de securitate, cât şi al civililor.
Turcia anunță o lovitură foarte dură dată PKK
Explorează subiectul
București
11°C
Articole Similare

7
Libanul solicită Ucrainei predarea unui bărbat cu presupuse legături cu Mossad
7

16
Proiectul Israelului de extindere a pedepsei cu moartea, criticat dur de mai multe state europene
16

2.444
După o lună de război, ce a mai rămas din capacitățile militare ale Iranului?
2.444

53
Germania interzice consumul de alcool pentru copiii de 14-15 ani, chiar și sub supravegherea părinților
53

1.839
Imaginație sau strategie: Donald Trump declară că a câștigat războiul cu Iran, deși realitatea îl contrazice
1.839

2.462
O nouă alertă pentru NATO: A patra rachetă iraniană a fost interceptată deasupra Turciei
2.462

37
Ambasada SUA din Venezuela îşi reia activităţile după o întrerupere de şapte ani
37

2.546
Iranul ar putea recurge la arme mai periculoase decât rachetele tradiționale: Substanțele toxice provocă epidemii
2.546

50
Viza de Aur în Europa în 2026 - Cum se obține, prețuri și reguli în țări cheie
50

2.103
Iranul nu vrea negocieri: Propunerile de pace ale SUA sunt 'nerealiste, ilogice şi excesive' / Trump amenință cu distrugerea Insulei Kharg
2.103

73
Conflictul geopolitic constituie un nou şoc advers de ofertă pentru economia globală, declară guvernatorul Băncii Greciei
73

1.230
Hackerii au atacat site-urile UE: Comisia Europeană confirmă furtul de date
1.230

39
Conferinţă ministerială a Organizaţiei Mondiale a Comerţului de la Yaounde s-a încheiat fără un acord, după patru zile de discuţii
39
















Comentează