Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

S-au terminat alegerile, începe reforma: Noul șef numit de Erdogan peste finanțele Turciei anunță o 'politică economică rațională'

gercekgundem.com
Mehmet-Simsek

După alegerile prezidențiale din Turcia, în funcția de ministru al finanțelor a fost numit economistul Mehmet Șimşek și acesta anunță revenirea la o politică economică „rațională” după ani de zile, conform Financial Times.

Nu este prima dată când Şimşek conduce Ministerul de Finanţe al Turciei. El a fost anterior viceprim-ministru și ministru de finanțe, dar a părăsit guvernul în 2018, când președintele țării, Recep Tayyip Erdogan, l-a numit pe ginerele său ca ministru de finanțe.

Șimșek a lucrat la firma de consultanță Merrill Lynch, o subsidiară a Bank of America și a fost foarte apreciat de investitori.

Erdogan l-a adus din nou în cabinet, într-o remaniere care a sporit așteptările că Turcia se va îndepărta de politicile neortodoxe care au alimentat o criză gravă a costului vieții și au alungat investitorii străini, scrie Financial Times.

O întrebare majoră este dacă Erdogan va fi dispus să respecte un program „rațional” dacă banca centrală face o majorare bruscă a ratei, ceea ce economiștii spun că este necesar.

Noile principii

Șimșek a promis o revenire la politici  economie „raționale”, după ani de zile în care strategia economică a lui Erdogan a dus lira la minime istorice.

„Transparența, consecvența, predictibilitatea și conformitatea cu normele internaționale vor fi principiile noastre principale în atingerea obiectivului de creștere a bunăstării sociale”, a spus noul șef al finanțelor.

„Turcia nu are de ales decât să revină la o bază rațională. Vom acorda prioritate stabilității macrofinanciare”, a continuat acesta.

„Numirea lui Mehmet Simsek crește probabilitatea ca politica monetară a Turciei să se schimbe într-o direcție mai ortodoxă”, a spus Goldman Sachs într-o notă adresată clienților sâmbătă.

Investitorii așteaptă acum să vadă dacă Erdogan va înlocui conducerea băncii centrale. Președintele actual, Shahap Cavcioglu, a făcut o serie de reduceri drastice ale ratelor dobânzilor de când a preluat banca în martie 2021.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.