Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Turcia și-a pierdut răbdarea! Mesaj FERM pentru UE: 'Haideţi să nu mai aşteptăm alţi 50 de ani'

Erdogan

Turcia şi-a epuizat răbdarea în legătură cu eventuala sa aderare la Uniunea Europeană şi nu mai poate aştepta încă 50 de ani (pentru a intra în blocul comunitar european, n.r.), a declarat miercuri ministrul de externe turc Mevlut Cavusoglu, citat de DPA, scrie agerpres.ro

''Haideţi să nu mai aşteptăm alţi 50 de ani. Ne-am epuizat răbdarea, la fel cum şi-a epuizat răbdarea şi poporul nostru'', a spus Cavusoglu într-un interviu pentru agenţia de presă proguvernamentală turcă Anadolu. 

Turcia a semnat în 1963 un acord de asociere cu Comunitatea Economică Europeană, devenită ulterior Uniunea Europeană. Ţara a primit în 1999 statutul de candidat oficial la aderarea la UE, iar negocierile de aderare au fost lansate în 2005.

Despărțirea anului în media: Emma Zeicescu a anunțat separarea de Claudiu Popa


Aceste negocieri sunt însă blocate din 2016, pe fondul criticilor UE şi al unor state membre faţă de încălcările drepturilor omului în Turcia. 

Peste 150.000 de persoane, printre care profesori, jurnalişti şi avocaţi, au fost concediate sau suspendate din funcţie după puciul eşuat din 15 iulie 2016 din Turcia, în ceea ce Occidentul şi opoziţia turcă consideră a fi de fapt o campanie de neutralizare a disidenţilor. 

De partea sa, Ankara îl acuză pe predicatorul Fethullah Gulen, care trăieşte într-un exil autoimpus în statul american Pennsylvania din 1999, că a organizat tentativa de lovitură de stat, acuzaţii respinse ferm de Gulen. 

În urmă cu cinci zile, preşedintele Recep Tayyip Erdogan a declarat, la Paris, că Turcia 's-a săturat' să aştepte o eventuală aderare la Uniunea Europeană. ''Nu se poate ca în permanenţă să implorăm o intrare în UE'', a spus Erdogan într-o conferinţă de presă comună cu omologul său francez, Emmanuel Macron.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.