Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Turcia încearcă să preia rolul Rusiei în Caucaz - Mutarea făcută de Erdogan în Armenia

The Financial Express
Turcia steag

Ankara a numit miercuri un fost ambasador în funcţia de trimis special care să lucreze pentru normalizarea relaţiilor dintre Turcia şi Armenia, a anunţat ministrul turc de Externe, Mevlut Cavusoglu, relatează AFP, potrivit Agerpres.

''Cu autorizarea preşedintelui, fostul nostru ambasador la Washington Serdar Kilic va fi numit oficial trimis special'', a declarat ministrul turc.

Serdar Kilic a fost anterior trimisul special al Turciei în Japonia şi Liban.

Companii aeriene turce şi armene au solicitat zboruri charter între Istanbul şi Ankara, a precizat şeful diplomaţiei turce.

Ministerul Transporturilor va evalua aceste solicitări şi noi informaţii vor fi disponibile în zilele următoare cu privire la companiile care vor putea opera, a menţionat şeful diplomaţiei turce.

Aceşti paşi către o normalizare vor fi continuaţi, a dat asigurări ministrul.

Turcia şi Armenia au anunţat că doresc să-şi normalizeze relaţiile, după trei decenii în care relaţiile dintre cele două ţări au fost îngheţate.

Frontierele între cele două ţări au fost închise timp de trei decenii, iar relaţiile diplomatice au fost suspendate.

Relaţiile dintre Armenia şi Turcia au fost de-a lungul istoriei unele complicate. Armenii au fost sistematic persecutaţi şi ucişi de otomani în 1915 şi 1916, scrie dpa, care adaugă faptul că, potrivit estimărilor istoricilor, mai mult de 1,5 milioane de armeni au fost ucişi în acea perioadă.

Turcia respinge în mod ferm clasificarea acelor morţi drept genocid, afirmând că în acel conflict civil au fost ucişi atât armeni, cât şi turci.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.