Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Turcia nu va aştepta permisiunea SUA să lanseze o nouă ofensivă în Siria, anunţă Erdogan

erdogan biden erdogan

Turcia nu va aştepta ”permisiunea” Statlor Unite să lanseze o nouă ofensivă în Siria, tună duminică preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, potrivit presei turce, relatează AFP, potrivit news.ro.

”Nu putem lupta împotriva terorismului aşteptând vreo permisiune”, a declarat şeful statului turc, unui grup de jurnalişti, la întoarcerea din Azerbaidjan.

”Ce vom face dacă Statele Unite nu-şi fac partea în lupta împotriva terorismului? Ne vom descurca singuri”, a subliniat el, răspunzând astfel unui avertisment al Washingtonului.

Statele Unite, prin vocea unui purtător de cuvânt al Departamentului de Stat Ned Price, s-au declarat miercuri ”profund îngrijorate” de anunţul, luni, al lui Recep Tayyip Erdogan al lansării uneii noi operaţiuni militare turce în nordul Siriei, vizând să asigure Ankarei o ”zonă de securitate”, de 30 de kilometri lăţime, la frontiera turcă.

”Condamnăm orice escaladare. Susţinem menţinerea liniilor actuale ale armistiţiului”, sublinia Ned Price.

Începând din 2016, Ankara a desfăşurat trei ofensive în nordul Siriei împotriva Unităţilor Protecţiei Poporului (YPG), o miliţie kurdă pe care o consideră drept teroristă, dar care a fost susţinută de către Statele Unite în lupta împotriva jihadiştilor din gruparea Statul Islamic (SI).

Întrebat despre procesul de aderare la NATO al Suediei şi Finlandei, căruia Ankara i s-a opus până acum, preşedintele turc a răspuns că negocierile de miercuri, la Ankara, între delegaţiile suedeză, finlandeză şi turcă, nu au fost ”pe măsura aşteptărilor” Turciei.

Recep Tayyip Erdogan a acuzat cele două ţări nordice de ”susţinerea terorismului” şi a apreciat că Suedia nu este nici ”sinceră”, nici ”cinstită”.

Turcia acuză cele două ţări, dar mai ales Suedia, în care se află o importantă comunitate de exilaţi turci, că adăposteşte activişti kurzi din cadrul Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), pe care Ankara şi aliaţii săi occidentali îl consideră o organizaţie teroristă.

Ea denunţă, de asemenea, prezenţa pe teritoriile lor a unor susţinători ai predicatorului Fethullah Gülen, pe care-l acuză de orchestrarea loviturii de stat eşuate din iulie 2016.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.