DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Turcia precizează contururile zonei sale de securitate în Siria la expirarea armistiţiului

The Financial Express
Turcia steag

Turcia a anunţat luni că implementează o ”zonă de securitate” de 120 de kilometri lungime în nord-estul Siriei imediat după încheierea retragerii forţelor kurde, potrivit prevederilor unui armistiţiu care expiră mari la ora 19.00 GMT (22.00, ora României), relatează AFP potrivit news.ro

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan reclamă neîncetat o ”zonă de securitate” de 444 de kilomerri lungime pe teritoriul sirian, însă prima fază a acestui proiect ar urma să acopere doar aproximativ un sfert din această distanţă.

Planul iniţial al Ankarei pare să fi fost contracrat de desfăşurarea armatei siriene, chemată în ajutor de kurzi în anumite sectoare ale aşa-zisei ”zone de securitate”.

Surse militare turce au anunţat că implementarea unei zone limitate de 120 de kilometri ”într-un prim timp” începe încă de marţi seara, în cazul în care retragerea forţelor kurde ale Unităţilor Protecţiei Poporului (YPG) se finalizează conform acordului încheiat săptămâna trecută între Turcia şi Statele Unite.

Ankara a lansat la 9 octombrie o ofensivă în nord-estul Siriei împotriva miliţiei kurde siriene YPG, o grupare pe care o cataloghează drept ”teroristă”, dar care este susţinută de către ţările occidentale împotriva organizaţiei Statul Islamic (SI).

Această operaţiune, ”Izvorul Păcii”, este suspendată de joi, în baza unui armistiţiu fragil între turci şi americani, care au anunţat că acesta durează ”120 de ore”, fără să precizeze ora la care expiră.

BAZE MILITARE

”El (amristiţul) a început joi, la ora (Turciei) 22.00 (...) şi se va încheia marţi la ora (Turciei) 22 (19.00 GMT)”, au precizat surse militare turce. ”Atunci când vor fi trecut cele 120 de ore, dacă vor mai fi terorişti, noi îi vom neutraliza”, au adăugat aceste surse.

”Dacă retragerea este încheiată, operaţiunea militară se va termina”, a anunţat luni ministrul turc al Apărării Hulusi Akar.

Iniţial, ”zona de securitate” se va întinde, aşadar, de la oraşul Tal Abyad, cucerit de forţele turce la începutul ofensivei, şi până la oraşul Ras al-Ain, de unde combatanţii YPG s-au retras duminică.

Pentru a mări zona, Turcia pare că este nevoită să ajungă la o înţelegere cu Rusia, aliata regimului lui Bashar al-Assad, ale cărei forţe s-au  desfăşurat în mai multe zone în nord-estul Siriei de la începutul ofensivei turce.

Această problemă se va afla pe agenda discuţiilor pe care Erdogan urmează să le poarte marţi cu omologul său rus Vladimir Putin, ale cărui trupe pe teren depun eforturi să împiedice orice confruntare între forţele turce şi cele siriene.

”Vom discuta despre situaţia din Siria şi, cu voia lui Allah, vom lua măsurile care se impun”, a declarat Erdogan.

Iranul, alt aliat-cheie al regimului de la Damasc, a catalogat luni drept ”inacceptabilă” orice iniţiativă a Turciei vizând să stabilească baze militare în Siria.

Erdogan a anunţat vineri că 12 posturi de observaţie turce urmează să fie instalate în viitoarea ”zonă de securitate”, însă sursele militare turce citate au declarat că ar fi vorba mai degrabă despre ”baze” ca cele de care Turcia dispune în apropiere de Mosul, în nordul Irakului.

INCIDENTE SPORADICE

După ce a ezitat în primele două zile, armistiţiul pare respectat, în general, în pofida unor incidente sporadice.

Observatorul Sirian al Drepturilor Omului (SOHR) a anunţat că patru combatanţi din cadrul forţelor kurde au fost ucişi luni, într-un atac aerian vizând un vehicul care-i transporta, în apropiere de oraşul Ain Issa, la sud de Tal-Abyad.

Potrivit unui corespondent AFP, avioane de recunoaştere turci survolau Ras al-Ain, o aglomeraţie în care trupe auxiliare siriene ale Ankarei, regrupate în cadrul Armatei Naţionale Siriene (ANS), încearcă să trimită întăriri.

Ofensiva turcă a tensionat în mod considerabil relaţiile între turci şi occidentali, iar aceştia din urmă subliniază rolul crucial al YPG în lupta împotriva SI.

”Vă vine să credeţi? Tot Occidentul s-a aliniat lângă terorişti şi ne-au atacat împreună. Între ei, ţările NATO şi ţările Uniunii Europene (UE). Toţi”, a tunat luni Erdogan într-un discurs, la Istanbul.

Primul obiectiv al Turciei prin stabilirea ”zonei de securitate” în Siria este să îndepărteze forţele kurde de la frontieră, însă Ankara intenţionează, de asemnea, să instaleze în această zonă o parte dintrei cei 3,6 milioane de refugiaţi sirieni pe care-i găzduieşte pe teritoriul său.

Ministrul turc al Apărării Akar a anunţat luni că Ankara intenţionează să instaleze în această zonă ”două milioane de refugiaţi”.

Ofensiva turcă a început după retragerea la 7 octombrie a militarilor americani din sectoare frontaliere. Iar la 13 octombrie, Statele Unite au anunţat plecarea a aproximativ 1.000 de militari desfăşuraţi în nordul şi estul Siriei.

În operaţiunea turcă au fost ucişi 114 civili şi au fost deplasat alţi 300.000, potrivit SOHR. De asemenea, 256 de membri FDS şi 196 de combatanţi sirieni aliaţi cu turcii au fost ucişi în confruntări armate şi bombardamente, a precizat Observatorul.

Ankara, care susţine că atacurile sale aeriene în Siria vizează doar YPG, a anunţat la rândul său moartea a opt militari turci în Siria şi a 20 de civili pe teritoriul turc.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.