Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Turcia primește recunoștință din partea Suediei pentru sprijinul acordat candidaturii la NATO

Pinterest
NATO

Oficialii suedezi au aplaudat luni decizia Turciei de a aproba candidatura ţării lor la NATO, anunță CNN, citat de news.ro.

"Acest lucru va consolida atât securitatea Suediei, cât şi a NATO în ansamblu. O zi atât bună, cât şi istorică", a declarat pe Twitter ministrul suedez al Apărării, Pål Jonson.

"În această seară, după câteva negocieri la Vilnius, am ajuns la un acord cu Turcia privind aderarea Suediei la NATO, ceea ce înseamnă că acum va începe ratificarea", a declarat ministrul afacerilor externe, Tobias Billström, într-un tweet.

Misiunea Suediei la NATO a sărbătorit, de asemenea, anunţul, făcut în ajunul unui summit foarte aşteptat al liderilor alianţei la Vilnius, în Lituania.

Preşedintele SUA, Joe Biden, a salutat decizia Turciei de a sprijini Suedia, adăugând că este pregătit să lucreze cu Erdogan.

Ministrul britanic de externe James Cleverly a declarat că aderarea Suediei la NATO este "în interesul tuturor".

Ursula von der Leyen, preşedintele Comisiei Europene, a numit-o "un pas istoric". Preşedintele finlandez Sauli Niinisto, a cărui ţară a aderat la NATO în aprilie, a declarat că "aderarea Finlandei la NATO nu este completă fără cea a Suediei".

Turcia a fost de acord să susţină candidatura Suediei la NATO, a anunţat luni şeful alianţei, Jens Stoltenberg, cu o zi înainte ca liderii să se întâlnească pentru un summit în Lituania. Stoltenberg şi alţi lideri mondiali şi-au exprimat sprijinul pentru acest acord, spunând că aderarea Suediei la NATO este bună pentru alianţă şi pentru securitate.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.