Forţele aeriene ale Turciei au efectuat sâmbătă seara atacuri împotriva unei zone deţinute de miliţiile kurde în nordul Siriei, pentru prima oară în ultimele 17 luni, potrivit informaţiilor furnizate de Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDH), informează duminică AFP preluat de agerpres.
"Un avion de luptă turc a vizat poziţii militare ale Forţelor Democratice Siriene (SDF, dominate de kurzi) din satul Saida, în apropierea oraşului Ain Issa", a informat OSDH.
"Acestea sunt primele raiduri aeriene după Operaţiunea "Sursa păcii" lansată în octombrie 2019 de Ankara împreună cu grupările siriene aliate împotriva SDF din nordul Siriei, a declarat directorul OSDH, Rami Abdel Rahmane.
Operaţiunea, întreruptă după acorduri negociate cu Washington şi Moscova, a permis Turciei să obţină controlul asupra unei zone frontaliere pe o lungime de 120 de kilometri şi înaintând aproximativ treizeci de kilometri pe teritoriul sirian.
Cu toate acestea, oraşul Ain Issa şi împrejurimile sale au rămas în mâinile forţelor kurde.
Raidurile aeriene de sâmbătă seara au avut loc în timp ce la periferia acestei localităţi strategice s-a constatat o intensificare a luptelor, potrivit OSDH.
"Ciocnirile au continuat între cele două tabere în ultimele 24 de ore (...) Forţele turce se luptă să avanseze în timp ce SDF a reuşit să distrugă un tanc turc", a declarat Abdel Rahmane.
Unităţile de Protecţie ale Poporului (YPG), parte integrantă a SDF, sunt considerate de Ankara drept o extensie în Siria a Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), clasificat drept grupare teroristă de Ankara şi aliaţii săi occidentali.
În acelaşi timp însă, această miliţie kurdă s-a aflat în fruntea luptei armate împotriva grupării Stat Islamic din Siria, cu sprijinul coaliţiei internaţionale anti-jihadiste.
Pentru a opri expansiunea teritorială a YPG în nordul Siriei, Ankara a realizat începând cu 2016 trei ofensive militare care i-au vizat atât pe luptătorii Statului Islamic cât şi pe cei kurzi.
Turcia reia bombardamentele asupra zonelor kurde din Nordul Siriei
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

103
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Zelenski anunță că Rusia și-a intensificat puternic atacurile asupra Ucrainei
103

307
Locurile din avion care îți pot transforma zborul într-un coșmar: ce spun experții
307

98
Sistemele de apărare aeriană au fost activate la Teheran după ce au fost raportate lovituri
98

2.711
VIDEO Iranul atacă dezlănțuit în regiune: lovituri în Arabia Saudită, Kuweit, Emiratele Arabe Unite, Bahrain și Siria
2.711

81
AIEA anunţă că uzina de producţie de apă grea din Khondab, atacată de Israel, a suferit avarii grave
81

19
Pakistanul este pregătit să găzduiască discuții între SUA și Iran „în zilele următoare”
19

78
Interzicerea accesului în Biserica Sfântului Mormânt la Ierusalim: UE denunţă o "încălcare a libertăţii religioase"
78

786
Hoții au dat lovitura în lumea artei - Trei picturi celebre, furate dintr-un muzeu din Italia (FOTO)
786

97
Proaspăt ales, un primar din Franța a îndepărtat steagul UE de pe fațada primăriei
97

2.706
Războiul din Orientul Mijlociu zguduie SUA: lumea este puternic nemulțumită, prețurile la benzină explodează, dar politicienii nu opresc conflictul
2.706

32
Rusia este pregătită să găzduiască Jocurile Olimpice în viitor, afirmă Putin
32

5.266
Mojtaba Khamenei a transmis un mesaj. Cui se adresează liderul suprem al Iranului care nu a mai fost văzut de ceva vreme
5.266

69
Trei persoane au murit în urma unui atac al Rusiei asupra oraşului Kramatorsk, din estul Ucrainei - Printre victime, un băiat de 13 ani
69
















Comentează