Turcia respinge planurile de a stabili o "zonă tampon" post-război în Gaza, deoarece ar fi lipsită de respect pentru palestinieni, a afirmat miercuri preşedintele Recep Tayyip Erdogan, citat de Reuters.
Agenţia Reuters a relatat săptămâna trecută că Israelul a transmis planuri pentru zona tampon mai multor state arabe şi Turciei.
Adresându-se reporterilor la bordul unui zbor de la Doha, Erdogan a spus că guvernarea Gazei şi viitorul după război vor trebui decise numai de palestinieni.
"Consider că însăşi dezbaterea acestui plan (privind zona tampon - n.r.) este o lipsă de respect faţă de fraţii mei palestinieni. Pentru noi, acesta nu este un plan care poate fi dezbătut, luat în considerare sau discutat", a transmis biroul de presă lui Erdogan, citându-l pe acesta.
Cerând Israelului să predea înapoi teritoriile pe care le ocupă şi să pună capăt colonizărilor în aceste teritorii, el a spus: "Israelul trebuie să-i scoată pe terorişti - pe care îi prezintă lumii drept colonişti - din acele case şi de pe acele pământuri şi să se gândească la modul în care poate construi un viitor paşnic cu palestinienii".
Turcia critică vehement campania militară a Israelului în Gaza
Ankara critică vehement campania militară a Israelului în Gaza, susţinând o soluţie cu două state pentru conflictul israeliano-palestinian, şi găzduieşte câţiva membri ai grupării militante palestiniene Hamas. Spre deosebire de majoritatea aliaţilor săi din NATO şi unele state arabe, Turcia nu vede Hamas ca pe o grupare teroristă, aminteşte Reuters.
Erdogan a spus că Israelul a devenit "copilul răsfăţat al Occidentului" şi a dat vina pe sprijinul occidental faţă de Israel pentru situaţia din regiune.
Întrebat despre informaţiile conform cărora oficiali israelieni vor să "vâneze" membri ai Hamas în alte ţări, Erdogan a declarat că efectuarea unei astfel de operaţiuni în Turcia ar avea consecinţe "foarte grave".
"În cazul în care ei comit o astfel de greşeală, ar trebui să ştie că vor plăti pentru aceasta un preţ foarte ridicat", a spus el.
"Dacă îndrăznesc să facă un astfel de pas împotriva Turciei, vor plăti preţul într-un mod pe care nu-l vor putea recupera", a mai insistat Erdogan în faţa reporterilor la bordul zborului de întoarcere din Qatar.
Remarcile lui Erdogan au fost difuzate de biroul său de comunicare ca răspuns la o întrebare privind informaţii despre planuri ale serviciilor secrete israeliene de a asasina membri ai Hamas în străinătate.
Luni, agenţia turcă de presă de stat Anadolu a citat serviciile de informaţii turce afirmând că Israelul se va confrunta cu "consecinţe grave" dacă vizează membrii Hamas în Turcia.
Wall Street Journal a relatat anterior că serviciile secrete israeliene se pregătesc să-i urmărească şi să-i ucidă pe liderii Hamas din întreaga lume după încheierea războiului din Gaza, aminteşte Reuters.
Printre altele, Erdogan a indicat că Turcia şi Qatarul vor să reconstruiască Gaza şi că Ankara este gata să acţioneze ca garant sau să găzduiască o conferinţă de pace.
Comentează