Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Turcia şi Armenia reiau zborurile directe între cele două ţări după mai mult de doi ani

telegraph.md
zboruri trafic aerian avion avioane calatorii

Un avion al companiei aeriene armene FlyOne a aterizat miercuri seară pe aeroportul internaţional din Istanbul cu 64 de pasageri la bord, potrivit agenţiei turce de ştiri Anadolu, în primul zbor comercial direct între cele două ţări după peste doi ani, relatează dpa.

FlyOne a anunţat anterior că va efectua două zboruri pe săptămână între Istanbul şi Erevan.

Mai târziu miercuri, compania turcă Pegasus Airlines urmează să efectueze un zbor de pe aeroportul Sabiha Gokcen din Istanbul la Erevan, a declarat un purtător de cuvânt al companiei pentru dpa, precizând că sunt plănuite trei zboruri săptămânal, informează Agerpres.ro.

Compania naţională turcă Turkish Airlines nu intenţionează să efectueze zboruri în Armenia "pentru moment", dar va lua în considerare oportunităţi viitoare, a declarat un purtător de cuvânt al companiei.

"Sperăm că normalizarea cu Armenia îşi va menţine direcţia şi nu vor apărea provocări", a declarat Omer Celik, purtătorul de cuvânt al partidului lui Recep Tayyip Erdogan, AKP.

Emisari turci şi armeni au purtat convorbiri privind o normalizare deplină a relaţiilor luna trecută la Moscova.

Frontierele Turciei cu Armenia sunt închise din 1993, potrivit Anadolu.

Armenia şi Turcia sunt în dispută din 1915 din cauza uciderii în timpul Imperiul Otoman a circa 1,5 milioane de armeni. Turcia respinge calificarea acestor crime drept genocid.

Relaţiile s-au deteriorat în 2020 după ce Ankara i-a ajuta pe azeri să realizeze câştiguri teritoriale în conflictul cu Armenia din regiunea disputată Nagorno-Karabah.

Zborurile directe, care durează aproximativ două ore, au fost oprite în noiembrie 2019, când compania aeriană turcă Atlas şi-a anunţat falimentul, a declarat miercuri pentru dpa un purtător de cuvânt al Ministerului turc al Transporturilor.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.