Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Turcia, tot mai aproape de intrare în UE: S-a deschis un nou capitol al negocierilor

ue turcia

Uniunea Europeană şi Ankara au reluat luni negocierile de aderare a Turciei la blocul comunitar, prin deschiderea unui nou capitol după mai mulţi ani de impas, transmite AFP.

Capitolul 17, referitor la politica economică şi monetară, a fost deschis luni, în cadrul unei conferinţe interguvernamentale convocate la două săptămâni după un summit extraordinar care a vizat întărirea cooperării între cele două părţi în privinţa crizei migranţilor.

'Dinamica pozitivă în relaţia UE-Turcia continuă', a comunicat pe Twitter delegaţia Turciei la Bruxelles, din care au făcut parte vicepremierul Mehmet Simsek, ministrul de externe Mevlut Cavusoglu şi cel al afacerilor europene, Volkan Bozkir.

În acest fel, 'numărul capitolelor deschise se ridică la 15', a precizat ministrul de externe luxemburghez Jean Asselborn, a cărui ţară deţine preşedinţia în exerciţiu a UE, vorbind despre 'un nou elan' şi despre 'revitalizarea procesului de aderare' a Turciei.

'Este de la sine înţeles că Uniunea are nevoie de un partener strategic care este Turcia într-un mare număr de dosare internaţionale, fie că este vorba de migraţie, lupta antiteroristă, securitatea energetică, economia, comerţul, clima, şi mă opresc aici', a enumerat ministrul luxemburghez, într-o conferinţă de presă.

Într-o întâlnire cu jurnaliştii înaintea reuniunii cu partea turcă, Asselborn a a făcut referire la 'un gest' al europenilor pentru a convinge Ankara să coopereze mai mult pentru stoparea afluxului migrator şi a intensifica lupta împotriva Statului Islamic. 'Ştiţi că blocajul a fost total timp de ani de zile', a amintit el.

Turcia a început negocierile de aderare la UE în 2005, dar acestea băteau pasul pe loc din cauza opoziţiei Germaniei şi a Ciprului, mai ales, scrie agerpres.ro

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.