DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Turcu' plătește: Recep Tayyip Erdogan i-a vorbit despre bani premierului Viorica Dăncilă, dar și despre TERORIȘTII pe care Ankara îi vrea din România

World Affairs Journal
recep erdogan

Preşedintele Republicii Turcia, Recep Tayyip Erdogan, a declarat luni, la Ankara, într-o declaraţie comună cu prim-ministrul României, Viorica Dăncilă, că ţinta celor două state în ceea ce priveşte cooperarea economică este atingerea unui nivel al schimburilor comerciale care să se situeze la 10 miliarde de dolari.

"Am început cu o întrevedere bilaterală unde am discutat ce am putea face pentru a dezvolta şi mai mult cooperarea noastră în viitorul apropiat. (...) Relaţiile economice şi comerciale constituie nivelul cel mai important din relaţiile noastre. În anul 2017, am avut o cifră de comerţ de aproximativ 6 miliarde de dolari şi ne dorim foarte mult ca anul acesta, această cifră să crească şi mai mult. Ţelul nostru este să atingem cifra de 10 miliarde de dolari de schimb comercial. Bineînţeles că, datorită paşilor pe care îi vom face în comun, vom ajunge să atingem acest ţel", a spus preşedintele Erdogan, în cadrul declaraţiilor comune cu premierul român.

Citește și: Victorie pentru Liviu Dragnea-Cum este avantajat de OUG pe legile justiției

El a adăugat că, în primele opt luni ale anului 2018, cifrele au crescut cu 23% faţă de anul trecut în aceeaşi perioadă.

"De aceea, noi o să continuăm să muncim foarte mult să ne atingem ţelul de 10 miliarde de dolari. Împreună cu ţările terţe care participă, în România avem investiţii în valoare de 7 miliarde de dolari, investiţii făcute de către societăţi turceşti. În România sunt mai mult de 15.000 de societăţi turceşti care desfăşoară activităţi din sectorul bancar până la mass-media, de la construcţii până la producţia diferitelor produse. Bineînţeles că noi vom continua să ne susţinem, şi de acum încolo, investitorii să facă investiţii în România şi invers. Noi, în acelaşi timp, îi invităm pe prietenii noştri români să vină şi să facă investiţii în Turcia", a adăugat Erdogan.

Citește și: Un cunoscut post TV, la un pas de a fi închis-Primarul amenință: „să-şi caute de urgenţă un nou serviciu”

Preşedintele turc a subliniat, de asemenea, importanţa cooperării cu România în domeniul securităţii.

"Ne dorim ca cooperarea acordată până în ziua de astăzi de către autorităţile române împotriva organizaţiilor teroriste care desfăşoară activităţi împotriva ţării noastre să continue. Nu vom uita niciodată sprijinul care ne-a fost acordat de către România la încercarea loviturii de stat care a avut loc pe 15 iulie şi vom ţine legătura strânsă cu toate autorităţile române pentru a ne sprijini şi a face paşii necesari împotriva persoanelor şi instituţiilor din România care au legături cu organizaţia FETO", a afirmat Erdogan.

Citește și: De-a dreptul scandalos! Salarii enorme din banii românilor! Acești angajați de la stat primesc sume colosale, deși nu fac nimic

El a evidenţiat şi susţinerea ca parteneri NATO între cele două state.

"Cu ocazia preşedinţiei rotative a Consiliului Uniunii Europene pe care o va lua România în viitorul apropiat, va fi o oportunitate pentru noi. Stimată doamnă prim-ministru, sunt foarte fericit să văd că înainte de a lua mandatul preşedinţiei rotative a Consiliului Uniunii Europene aţi preferat să vizitaţi ţara noastră şi sunt foarte satisfăcut pentru acest lucru", i s-a adresat Erdogan, premierului Viorica Dăncilă.

El şi-a exprimat aprecierea la adresa părţii române pe subiectul comunităţii turce din România, dar şi în ceea ce priveşte schimburile interculturale.

Citește și: Victorie pentru Liviu Dragnea-Cum este avantajat de OUG pe legile justiției

"Pot să vă spun că mai mult de 15.000 de cetăţeni ai noştri şi mai mult de 70.000 de cetăţeni din comunitatea formată din rudele noastre trăiesc în pace şi în bunăstare în România, de aceea vă suntem recunoscători. Noi ne dorim din tot sufletul ca România să devină un bun exemplu şi pentru alte ţări. Vreau să subliniez cu această ocazie că Centrul Cultural Turc 'Yunus Emre', care îşi desfăşoară activităţile în România, şi Centrul Cultural Român 'Dimitrie Cantemir', care îşi desfăşoară activitatea în Istanbul, dezvoltă şi mai mult relaţiile noastre culturale. În acelaşi timp, Oficiul TIKA, care îşi desfăşoară activitatea în Bucureşti, împreună cu autorităţile române, desfăşoară activităţi de învăţământ, cultură, sănătate şi sport şi semnează proiecte foarte importante", a declarat Erdogan.

Totodată, preşedintele turc a reamintit că anul 2018 reprezintă pentru cele două state un moment de sărbătoare, având în vedere cei 140 de ani de relaţii diplomatice bilaterale şi a punctat că din anul 2011 relaţiile bilaterale sunt unele la nivel strategic.

Citește și: Un cunoscut post TV, la un pas de a fi închis-Primarul amenință: „să-şi caute de urgenţă un nou serviciu”

"Prietenia dintre ţările noastre este rezultatul schimbului cultural şi al relaţiilor dintre popoarele noastre", a conchis Erdogan.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.