Lovitură pe piața turismului: touroperatorul Cocktail Holidays a depus cerere de intrare în insolvenţă – decizia Ministerului Economiei

Autor: Mirea Andreea

Publicat: 12-11-2025 19:00

Article thumbnail

Sursă foto: Pinterest

Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului a amendat touroperatorul Cocktail Holidays cu amendă în cuantum de 34.000 lei şi i-a retras licenţa de turism, potrivit datelor transmise de minister. În plus, potrivit datelor de pe portalul instanţelor de judecată, compania a depus cerere de intrare în insolvenţă.

”Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului, în urma informaţiilor apărute în spaţiul public privind activitatea desfăşurată de agenţia de turism organizatoare Cocktail Holidays, a sesizărilor transmise de partenerii acesteia (alte agenţii de turism) şi în vederea clarificării şi soluţionării aspectelor referitoare la legalitatea funcţionării acesteia, a desfăşurat în perioada 1-4 septembrie 2025 o acţiune de control la sediul operatorului economic Prompt Service Travel Company SRL din Bucureşti, sector 1, intr. Armaşului, nr. 9. Controlul a scos la iveală o serie de deficienţe pentru care operatorul economic Prompt Service Travel Company SRL a fost sancţionat contravenţional cu amendă în cuantum de 34.000 lei şi, complementar, cu retragerea licenţei de turism nr. 561/02.02.2023 - eliberată pentru agenţia de turism „Cocktail Holidays”, organizatoare”, arată ministerul, în datele transmise News.ro.

Neregulile constatate

Printre principalele nereguli constatate: nerespectarea prevederilor OG nr. 2/2018 privind pachetele de servicii de călătorie şi serviciile de călătorie asociate, precum şi pentru modificarea unor acte normative, respectiv comercializarea de pachete de servicii de călătorie a căror valoare totală depăşea suma asigurată prin instrumentele de garantare deţinute şi neasigurarea executării tuturor serviciilor de călătorie incluse în pachetele de servicii de călătorie vândute direct turiştilor sau revândute prin agenţii partenere/revânzătoare.

”Totodată, au fost dispuse măsuri de remediere ce vizează, în primul rând, onorarea tuturor obligaţiilor asumate prin contractele încheiate până la data de 1 septembrie 2025 şi s-a instituit în sarcina operatorului economic interdicţia de a încheia noi contracte de comercializare a pachetelor de servicii/a serviciilor de călătorie”, mai arată ministerul.

De asemenea, a fost formulată o cerere de deschidere a procedurii de insolvenţă pentru agenţia de turism Cocktail Holidays. Datele privind stadiul dosarului pot fi consultate pe portalul instanţelor de judecată (Dosar nr. 30781/3/2025).

Probleme economice

La finalul lunii august, touroperatorul Cocktail Holidays, unul din cei mai vechi din România, era acuzat de mai multe agenţii de turism revânzătoare că nu şi-a plătit colaboratorii - cum sunt, de exemplu, companiile aviatice şi hotelurile din destinaţiile turistice - iar zeci de turişti români au fost ameninţaţi că trebuie să evacueze hotelul, deşi plătiseră pachetele de vacanţă.

Proprietarul Agenţiei Cocktail Holidays a precizat la acel moment că traversează o perioadă dificilă cauzată în principal de situaţia economică degradată a mediului de afaceri şi că se confruntă cu un blocaj financiar temporar.

”Informăm turiştii, furnizorii de servicii şi agenţiile intermediare că traversăm o perioadă dificilă cauzată în principal de situaţia economică degradată a mediului de afaceri. Ne confruntăm cu un blocaj financiar temporar şi depunem toate eforturile necesare pentru a redresa activitatea companiei în cel mai scurt timp posibil”, anunţa Dan Goicea, proprietarul Cocktail Holidays, într-un comunicat, pe 1 septembrie.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri