Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Turismul a înflorit în județul Covasna în 2022

Consiliul Judetean Covasna
steag Covasna

Anul 2022 a fost unul bun pentru turismul covăsnean, numărul persoanelor care au vizitat judeţul depăşindu-l pe cel înregistrat în 2019, înaintea începerii pandemiei de coronavirus, a declarat luni, vicepreşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie (CCI) Covasna, Endre Laszlo.

La acest lucru au contribuit atât campaniile de promovare a judeţului realizate de Asociaţia pentru Dezvoltarea Turismului, aflată în subordinea Consiliului Judeţean, cât şi tichetele de vacanţă, potrivit Agerpres.

"Avem o veste foarte bună. Anul de referinţă pentru noi este 2019, când nu erau restricţii din cauza pandemiei (...) şi când am avut 136.530 de turişti. În 2020, din cauza pandemiei, am rămas numai cu turismul intern, cu turiştii români şi faţă de ce s-a întâmplat în 2019 s-a diminuat circulaţia turistică cu 42% în judeţul Covasna şi am rămas cu 78.654 de turişti. În anul 2021 a început boom-ul, însă acesta n-a fost aşa de mare ca să atingă nivelul anului 2019, dar s-a apropiat, deci am avut 130.544 de turişti. Însă surpriza acum vine: în 2022 noi am depăşit cifra anului 2019 şi am ajuns la 155.836 de turişti, deci suntem mândri că suntem cu aproape 14% peste nivelul anului 2019 (...) Să fim cinstiţi, activităţile de promovare au atras o grămadă din tichetele de vacanţă (...) Tichetele de vacanţă nu o să dispară, este garanţie guvernamentală că o să fie încă până în 2025, iar acum este o iniţiativă legislativă ca să se dea şi pentru mediul privat", a declarat, într-o conferinţă de presă, Laszlo Endre, care este şi preşedintele Clusterului de Management al Destinaţiei Turistice "Ţinutul Secuiesc".

Directoarea Asociaţiei pentru Dezvoltarea Turismului Covasna, Deak Gyongyver, a declarat că principalii piloni pe care se axează strategia de promovare a judeţului au fost conacele şi castelele, turismul balnear şi ecoturismul.

"Vom continua să ne axăm în continuare pe aceste trei strategii: istorie trăită, cuprinzând ţinutul conacelor şi turismul cultural; sănătate din natură, cuprinzând apele minerale, curele, mofetele; şi natura neîmblânzită, care se axează mai ales pe ecoturism", a declarat aceasta.

Totodată, covăsnenii vor să pătrundă mai mult şi pe piaţa turismului de evenimente, Festivalul kurtoskolacs, Festivalul pălincii şi Festivalul mierii "Nektaria" numărându-se printre evenimentele ce vor fi organizate şi anul acesta în judeţ.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.