Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Turismul în pandemie: care au fost cele mai căutate destinații românești

news.ro
turism

Cele mai căutate oraşe şi staţiuni pentru petrecerea vacanţelor, în plină pandemie, au fost Sibiu, Bucureşti, Braşov, Timişoara, Cluj, Mamaia, Constanţa, Iaşi, Băile Felix şi Poiana Braşov, arată o statistică publicată de către reprezentanţii unei platforme integrate naţionale de rezervări.

Conform datelor Hotelcon, primul sistem naţional de rezervări integrează peste 400 de hoteluri din România, implementat gratuit, în iulie 2020, pe durata pandemiei, s-au generat peste 2.700 de rezervări cu o cifră de afaceri de aproximativ 330.000 de euro.

Sistemul lansat de Hotelcon - new.hotelcon.travel - în parteneriat cu Olympia Europe, un important turoperator din Italia, se adresează doar structurilor de cazare din România, de orice dimensiune, pentru a veni în sprijinul lor, fie hoteluri, hosteluri, vile, pensiuni sau apartamente în regim hotelier.

Lista celor mai căutate oraşe şi staţiuni din România cuprinde: Sibiu, Bucureşti, Braşov, Timişoara, Cluj, Mamaia, Constanţa, Iaşi, Băile Felix şi Poiana Braşov.

Vezi și: O altă CRIZĂ gravă la orizont - Vaccinarea anti-Covid ar putea fi frânată rapid din cauza lipse seringilor

"Sistemul se adresează în primul rând agenţiilor de turism dar indirect şi turiştilor, care regăsesc astfel mai multe oferte şi opţiuni hoteliere. new.hotelcon.travel are deschidere internaţională, întrucât prin integrarea cu Hotelcon structurile de cazare sunt incluse automat în încă 3 sisteme de rezervări la nivel european. Acest sistem beneficiază, prin reţeaua globală Hotelcon, de o distribuţie în mai multe sisteme de rezervări din toată lumea şi din România. Hotelierii beneficiază de promovare gratuită în cadrul webinariilor Hotelcon organizate pentru agenţiile de turism, unde pot avea speakeri care îşi prezintă locaţiile şi, cu această ocazie, pot comunica mult mai bine cu agenţiile de turism", se arată într-un comunicat de presă al consultanţilor Hotelcon.

Reprezentanţii platformei vor organiza, pe data de 9 martie, Conferinţa Naţională "România este ţara mea şi merită promovată", unde va invita hotelurile care doresc să aibă acces la acest sistem să participe şi să afle detaliile cu privire la integrare, procesul durând maxim şapte zile.

Hotelcon are înregistrate în sistem peste 500.000 de structuri de cazare, de la pensiuni până la hoteluri de 5 stele din peste 230 de ţări. Tarifele Hotelcon Fit sunt de la 15% la 50% sub tarifele oficiale de recepţie.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.