Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Turismul internaţional se va redresa complet în 2024 (UNWTO)

Instagram
Turism Mediterana

Anul acesta, turismul global ar urma să se redreseze complet în urma pandemiei, sosirile turiştilor internaţionali înregistrând probabil un avans de 2% faţă de 2019, se arată într-un raport al Organizaţiei Mondiale a Turismului (UNWTO), publicat vineri, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Sporirea conectivităţii aeriene global şi redresarea solidă a pieţelor din Asia vor permite în 2024 o redresare completă a activităţilor turistice pe plan mondial, chiar dacă instabilitatea geopolitică din Orientul Mijlociu şi din alte regiuni constituie un risc pentru acest sector, deoarece afectează încrederea călătorilor, conform raportului UNWTO, o agenţie specializată a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU).

În 2023, cererea pentru călătorii în Europa şi Africa aproape a atins nivelul de dinaintea pandemiei şi a depăşit-o în Orientul Mijlociu.

Unele destinaţii, cum ar fi Europa mediteraneană, zona Caraibelor şi sub-regiunile din Africa de Nord au depăşit în 2023 sosirile turiştilor internaţionali, comparativ cu 2019.

UNWTO se aşteaptă la o creştere a pieţei chineze în acest an, după ce Guvernul a permis călătoriile fără viză pentru cetăţenii din Franţa, Germania, Italia, Ţările de Jos, Spania şi Malaezia până în 30 noiembrie 2024.

În 2023, turismul internaţional a ajuns la 88% nivelul de dinaintea pandemiei, cu un nivel estimat de 1,3 miliarde vizitatori internaţionali.

Anul trecut, contribuţia totală a industriei turismului la economia globală a fost de 3.300 miliarde de dolari, estimează UNWTO.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.