Un turist ceh a fost salvat pe traseul „La Lanțuri” din Piatra Craiului, după ce echipa Salvamont Zărnești a intervenit terestru într-un caz atipic, semnalat printr-un mesaj online, din cauza vizibilității reduse și a stratului masiv de zăpadă.
alvamont Zărnești a raportat un caz ieșit din comun în data de 5 octombrie 2025. Turistul a transmis inițial un mesaj scurt pe site-ul serviciului: “SOS, I’m between La Om and La Zaplaz… need help”. Ulterior, echipa a reușit să stabilească legătura prin e-mail, confirmând că persoana se afla pe traseul Deubel (La Lanțuri), în dificultate.
„Din cauza lipsei de vizibilitate, care a făcut imposibilă o eventuală intervenție aero, s-a luat decizia unei intervenții terestre, inițial cu cinci membri ai serviciului nostru, urmând ca, dacă situația o impunea, să fie completată cu o a doua echipă de intervenție. Zăpada, pentru această perioadă, a fost incredibil de abundentă — de la Zaplaz în sus nu mai exista nici urmă vizibilă de potecă. Deplasarea spre caz a fost îngreunată de stratul de zăpadă variabil, cu grosimi între 40 cm și chiar 1 metru. Surpriza noastră a fost ca, la intersecția cu Brâul de Mijloc, să găsim urme, iar mergând spre Brâul de Mijloc – partea sudică – am identificat același tip de urme venind din creastă. Turistul a fost găsit în Brâul de Mijloc – partea sudică, echipat precar, cu o ținută mai potrivită pentru o plimbare în jurul orașului Zărnești în sezonul de vară, cu siguranță incapabil să se descurce singur în condițiile actuale de iarnă de pe traseul <La Lanțuri>”, povestesc salvatorii montani, potrivit Mediafax.
După ce turistul ceh a fost echipat suplimentar de echipa de intervenție, au început coborârea spre Plaiul Foii.
„Intervenția, începută în jurul orei 14:30, s-a încheiat în apropierea orei 23:00. Prin această cale, în urma imaginilor și a situației din teren, considerăm necesar să atragem atenția asupra faptului că, în versantul vestic al Pietrei Craiului, deși suntem în octombrie, condițiile sunt deja specifice sezonului de iarnă. Prin urmare, recomandăm prudență în alegerea traseelor și o echipare corespunzătoare condițiilor meteo actuale”, potrivit Salvamont Zărnești.
Comentează