Turistă rănită în Munții Călimani, recuperată de salvamontiști

Autor: Alecsandru Ionescu

Publicat: 17-08-2023

Actualizat: 17-08-2023

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

O turistă din Bucureşti care s-a accidentat, joi, pe un traseu montan din Parcul Naţional Călimani a fost recuperată de salvamontiştii din Suceava. Femeia, care cel mai probabil a suferit o fractură, a fost preluată de un echipaj medical pentru a fi dusă la spital. Acţiunea de salvare a durat peste o oră.

 

Intervenţia salvatorilor montani suceveni a avut loc pe un traseu turistic care duce către zona 12 Apostoli, din Călimani, conform news.ro

O turistă în vârstă de 49 de ani, din Bucureşti, a alunecat şi s-a accidentat. Salvatorii care au ajuns la ea au constatat că femeia a suferit, cel mai probabil, o fractură de maleolă şi nu se mai putea deplasa.

Ea a fost preluată de echipajul Salvamont, coborâtă de pe munte şi predată unui echipaj medial, pentru a fi dusă la spital. La acţiunea de salvare, care a durat peste o oră, au participat cinci salvamontişti.

 

 

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri