DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Turistul din Ungaria dispărut în zona Padiș din Bihor a fost găsit mort după trei zile de căutări

salvamont

Turistul din Ungaria care a fost dat dispărut săptămâna trecută după ce a ajuns în zona Padiș din județul Bihor a fost găsit mort, marți, de către salvamontiști. Acesta căzuse într-un aven la o adâncime de 80 de metri, transmite MEDIAFAX.

Directorul Serviciului Județean Salvamont-Salvaspeo Bihor, Pinter Istvan, a declarat, marți, corespondentului MEDIAFAX că trei echipe de salvamontiști vor scoate cadavrul din aven și îl vor preda poliției.

Citește și: Rareș Bogdan pulverizează PSD: De asta a atacat la baionetă independența Justiției

„Marți dimineață, la a treia coborâre în Avenul Negru, salvamontiștii au găsit cadavrul turistului din Ungaria, căzuse până jos la o adâncime de 70-80 de metri. Bagajele sale, rucsacul și aparatul foto, au fost găsite în afara traseului turistic, pe marginea avenului. Nu s-a găsit drona pe care o avea și telefonul mobil. Probabil a vrut să opereze drona, să filmeze, nu știm exact ce s-a întâmplat, și a căzut în aven. Partea de jos a avenului este formată din zăpadă, crengi, bușteni. Sunt trei echipe de salvamontiști care vor scoate cadavrul și îl vor preda poliției”, a spus Pinter.

Potrivit acestuia, cea mai dificilă în acest caz a fost partea de căutare deoarece salvamontiștii nu știau exact unde căzuse turistul.

„Ideea principală este că traseele turistice sunt sigure, pe cel pe care l-a urmat turistul din Ungaria au fost în ultimii 15 ani doar două incidente, două entorse. Problema este când turiștii părăsesc traseul, atunci treaba se complică. Acesta a fost și cazul turistului din Ungaria. Avem inscripții de avertizare în limbile română, maghiară și engleză, dar turiștii nu țin cont de ele”, a mai spus directorul Serviciului Salvamont-Salvaspeo Bihor.

Polițiștii bihoreni au subliniat la rândul lor că se va stabili cauza decesului turistului din Ungaria după efectuarea necropsiei.

Citește și: Autoritățile au descins în forță! Pericol mare pentru români! Ce au găsit

Căutările bărbatului de 29 de ani, din Ungaria, au început sâmbătă, după ce polițiștii bihoreni au fost sesizați de familia lui, din Ungaria, că aceasta a plecat de acasă înainte cu aproape o săptămână, cu destinația Padiș, județul Bihor.

Acesta a ajuns la destinația propusă, însă de joi însă familia nu a mai putut lua legătura cu el.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.