Senatorul Adrian Ţuţuianu a declarat vineri că niciunul dintre cei care gândesc "altfel" decât liderul PSD nu şi-a propus să voteze o moţiune de cenzură împotriva unui guvern al PSD, adăugând că teza aceasta este "împrăştiată de Dragnea pe piaţă".
"Niciunul dintre noi nu şi-a propus vreodată să voteze vreo moţiune de cenzură prin care să pice un Guvern al Partidului Social Democrat. Teza aceasta este împrăştiată de Dragnea pe piaţă ca justificare a acţiunilor aberante pe care le orchestrează legat de membri de partid care au altă opinie decât el", a precizat Ţuţuianu la o conferinţă de presă organizată la sediul organizaţiei PSD Dâmboviţa, conform agerpres.ro.
Totodată, el şi-a exprimat regretul că au plecat din PSD trei parlamentari care şi-au câştigat mandatele "într-o competiţie dificilă în Ilfov".
"Este regretabil că au plecat din partid trei oameni. Eu nu-i cunosc foarte bine pe toţi, îl cunosc foarte bine pe senatorul Botnariu, este un medic de foarte bună calitate (...). Domnul senator era şi vicepreşedinte al PSD Ilfov. Practic, trei oameni care şi-au câştigat mandatele într-o competiţie dificilă în Ilfov au plecat din partid. Domnul Dragnea şi cu acoliţii sunt încântaţi că aduc traseişti în partid, exemplul de la PMP. Deci în loc să ţii oamenii cu care ai luptat ani de zile în partid, îi aduci pe cei care au luptat împotriva ta ani de zile, dar din considerente de natură mercantilă şi pentru unii, şi pentru alţii. Mercantil pentru Dragnea, care vrea cu orice preţ să ţină o majoritate, mercantil pentru cel care vine în aceste condiţii, pentru că îşi trădează propriul electorat şi se gândeşte că poate ar avea loc cândva pe listă la PSD în 2020. Ceea ce cred că se va întâmpla foarte puţin", a susţinut Ţuţuianu.
Ţuţuianu: Niciunul dintre noi nu şi-a propus să voteze o moţiune de cenzură împotriva unui guvern al PSD
Explorează subiectul
București
0°C
Articole Similare

2.241
Olguța Vasilescu îi răspunde mamei lui Bolojan: „Dacă tot e așa de bun, mititelul de el, luați-l acasă la dumneavoastră!”
2.241

1.919
VIDEO Ilie Bolojan a dat explicații după ce jurnaliștii români au stat la gard la Palatul Victoria: 'Nu ai cum să intervii în delegația unui oficial'
1.919

1.451
VIDEO Ilie Bolojan pune presiune pe ministrul Muncii cu salarizarea unică: Trebuie făcut la modul serios pentru a așeza structura de cheltuieli a statulu
1.451

1.360
Bolojan apără majorarea bugetului SRI în timp ce taie de la Educație și Sănătate: „Abordarea este simplistă și strict contabilă”
1.360

1.276
VIDEO Își dă demisia Bolojan dacă bugetul nu trece? Răspunsul premierului
1.276

270
VIDEO Alexandru Nazare, despre ajutorul acordat transportatorilor: 'Se actualizează la fiecare trei luni schema'
270

1.443
VIDEO Ilie Bolojan răspunde nemulțumirilor din PSD: „Să inițieze moțiuni de cenzură!”
1.443

681
VIDEO Ilie Bolojan, după ce PSD a cerut mai mulți bani în buget: Nu am face decât să repetăm greșeala de anii trecuți
681

1.053
VIDEO Ministrul Finanțelor anunță că inflația din România va crește din cauza războiului din Iran: Bugetul pe 2026 ne spală imaginea pe plan european
1.053

705
Guvernul a adoptat bugetul de stat pentru 2026. Bolojan: „Este primul pas important pentru reintrarea României pe traiectoria reducerii deficitului”
705

2.909
Fostul ministru de externe: Ultimele 48 de ore au fost cele mai faste ore din diplomația română a ultimilor ani
2.909

100
VIDEO A murit Grigore Zanc, primul prefect al județului Cluj după 1989
100

116
Ciucu s-a întâlnit cu Robert Negoiță.Cei doi au discutat colaborarea în proiectele de infrastructură
116

















Comentează