Deputaţii şi senatorii reuniţi miercuri în plen au luat o pauză de 15 minute, după ce s-a constatat că nu este cvorum pentru a fi votat noul preşedinte-director general al SRTv.
"Împreună cu cei doi preşedinţi ai comisiilor de cultură de la Camera Deputaţilor şi Senat şi cu cei de la conducerea şedinţei de plen am decis să luăm o pauză de consultări de un sfert de oră. Să nu părăsiţi sala de plen. Trebuie să luăm o decizie cu privire la Televiziunea Română, în acest moment avem un Consiliu de Administraţie votat, dar nu suntem în cvorum legal pentru a supune la vot preşedintele propus de CA", a transmis preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, potrivit Agerpres.
La începutul şedinţei erau prezenţi 147 de deputaţi şi senatori, iar cvorumul pentru vot final este de 272.
TVR în pericol să rămână fără șef din cauza absenteismului masiv al parlamentarilor
Explorează subiectul
Articole Similare

1.031
VIDEO Măsurile din Pachetul de relansare economică, adoptat la Guvern: Se accelerează investițiile și mii de români vor putea beneficia de ajutor
1.031

1.163
Declarația lui Radu Miruță care-l va enerva pe Gigi Becali: Două variante pentru promovarea CSA Steaua București
1.163

712
România riscă să plătească din buget proiectele PNRR? Adrian Câciu: 'Nu există salvatori și nici competiție între cine e mai deștept'
712

569
Ce se întâmplă dacă escaladează tensiunea în Marea Neagră? Rolul României în scenariile NATO/ Lecțiile învățate de România
569

1.828
Miruță a "explodat" în scandalul pensiilor militarilor: Nu sunt îmbuibații societății care se pensionează devreme și primesc pensii mari
1.828

814
Bolojan și comasarea comunelor: problema nu sunt referendumurile, ci voința politică
814

3.465
Armand Goșu, avertisment dur: 'Suntem niște pârliți. Dacă România scapă cu viață, fără mari pierderi teritoriale e o mare victorie'
3.465

737
Structurile din sănătate exceptate de la tăierea de 10% a cheltuielilor de personal – Anunțul ministrului Sănătății
737

1.312
Preia modelul Bolojan! Ciprian Ciucu anunță o reformă a Bucureștiului. Schimbările pe care le vizează primarul general
1.312

3.312
Traian Băsescu îl contrazice pe Bolojan: "Nu vreau să fiu categorisit ca om ce nu înțelege, nu discutăm despre nici o reformă!"
3.312

7.344
VIDEO Ilie Bolojan, despre comasarea comunelor: 'Trebuie să fim realiști'
7.344

3.067
VIDEO Ilie Bolojan bate cu pumnul în masă pe bugetul pe 2026: Ajutoare pentru pensionari, numai dacă există surse de finanțare
3.067

2.218
VIDEO Premierul Bolojan răspunde la gestul lui Cristian Preda: „Nu de diplome ducem lipsă”
2.218

















Comentează