U-BT Cluj, cel mai bine reprezentată în statisticile individuale din Eurocup înainte de play-off

Autor: Alecsandru Ionescu

Publicat: 22-02-2026 11:21

Actualizat: 22-02-2026 11:43

Article thumbnail

Sursă foto: urbeamea.ro

U-BT Cluj-Napoca este singura echipă din Eurocup, a doua competiție europeană de baschet ca valoare, care are reprezentanți în cinci dintre cele șase categorii statistice importante, înainte de startul în play-off, programat în martie.

Liderul la puncte este chiar un jucător de la campioana României, Daron Russell. Americanul a fost naturalizat anul trecut și a debutat deja pentru echipa națională a României, potrivit mediafax.

Russell a încheiat faza grupelor din Eurocup cu o medie de 19.6 puncte.

Totodată, liderul echipei conduse de antrenorul Mihai Silvășan mai este în Top 5 și la index de performanță și la pase decisive.

La media de pase fructificate de colegi pe meci, Russell este al treilea, cu 6.3.

La indice de performanță, este al cincilea, cu un coeficient de 20.4.

În Top 5 la marcatori se mai află un jucător de la U-BT Cluj, Mitchell Creek.

Australianul este al patrulea, cu o medie de 18.5 puncte pe meci.

Creek este, totodată, al patrulea și la indice de performanță, cu 20.9.

Cel de-al treilea jucător de la campioana României în topul statisticilor din Eurocup este Dusan Miletic.

Pivotul sârb este al patrulea la media de capace pe meci realizate, cu 1.2.

În plus, Miletic este al cincilea la numărul total de recuperări. Acesta are o medie de 7.8 recuperări pe meci.

Mai mult, sârbul este al șaselea la indice de performanță, cu un coeficient de 20.

U-BT Cluj a încheiat pe locul 6 Grupa A din Eurocup, cu 9 victorii și 9 înfrângeri.

În optimile de finală, programate pe 11 martie, campioana României va întâlni Buducnost Podgorica.

Echipa din Muntenegru a ocupat locul 3 în Grupa B, cu 12 victorii și 6 înfrângeri.

Disputa este programată pe terenul formației din Muntenegru.

Învingătoarea va întâlni, în sferturi, pe Bahcesehir College Istanbul (locul 2 în Grupa A / bilanț 12-6).

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri