Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

U Cluj cere reprogramarea meciului cu Farul: solicitare către Nelu Tătaru și FRF

steaua u cluj

Clubul Universitatea Cluj a solicitat Federaţiei Române de Fotbal reprogramarea partidei cu Farul din etapa a 11-a a Ligii a II-a, care trebuia să aibă loc în cursul acestei zile, precum şi retestarea jucătorilor constănţeni după ce 6 dintre aceştia au fost depistaţi pozitivi la coronavirus, se arată într-un comunicat de presă al grupării ardelene publicat pe site-ul oficial, informează Agerpres.

Meciul U Cluj - Farul trebuia să se dispute iniţial la 10 noiembrie, în etapa a 11-a a Ligii a II-a, dar a fost amânat din cauza unor cazuri de COVID-19 la formaţia ardeleană. El a fost reprogramat pentru miercuri, 2 decembrie, însă nici de această dată nu s-a disputat deoarece Farul a anunţat că are şase jucători infectaţi, iar DSP Constanţa a deschis o anchetă epidemiologică şi nu i-a acordat aviz favorabil pentru participarea la meci. În situaţia actuală, conform regulamentelor FRF, Farul Constanţa va câştiga la masa verde, cu scorul de 3-0, partida cu U Cluj, chiar dacă meciul reprogramat în 2 decembrie nu s-a disputat din cauza sa.

U Cluj susţine în comunicatul de miercuri că rezultatul unei partide trebuie stabilit pe teren şi nu la "masa verde".

"În urma anunţului din 1 decembrie al clubului Farul Constanţa privind descoperirea a şase cazuri de COVID-19 şi decizia DSP Constanţa de a interzice deplasarea echipei la Cluj, pentru partida de astăzi, FC Universitatea Cluj a iniţiat demersuri pe lângă Federaţia Română de Fotbal, Direcţia de Sănătate Publică Constanţa şi Ministerul Sănătăţii. Clubul nostru a solicitat ca rezultatul partide să fie stabilit pe teren, considerând că meciul se poate disputa în deplină siguranţă, conform regulamentelor sportive si medicale", se arată în comunicatul grupării ardelene.

În adresa trimisă Federaţiei Române de Fotbal, U Cluj a solicitat "reprogramarea într-un interval de 24 sau 48 de ore a partidei cu FC Farul Constanţa şi retestarea persoanelor considerate contact al cazurilor pozitive anunţate de Asociaţia Fotbal Club Farul Constanţa, într-un laborator acreditat de către personalul medical neutru şi specializat în recoltarea probelor pentru testele RT-PCR. FC Universitatea Cluj va suporta integral costul testelor". Oficialii clujeni au atras atenţia FRF asupra faptului că Farul, într-o situaţie similară din urmă cu câteva zile, a primit aviz favorabil din partea DSP Constanţa pentru a se prezenta la partida cu CSM Reşiţa, deşi în cadrul echipei fuseseră descoperite trei cazuri de coronavirus.

U Cluj s-a adresat şi Direcţiei de Sănătate Publică Constanţa, căreia i-a cerut să respecte ordinele Ministrului Sănătăţii şi să comunice în cel mai scurt timp rezultatul anchetei epidemiologice în cadrul clubului Farul Constanţa, pentru a da posibilitatea desfăşurării partidei.

De asemenea, clubul clujean a trimis o solicitare şi ministrului Sănătăţii, Nelu Tătaru, pentru a verifica modului în care Direcţia de Sănătate Publică Constanţa a gestionat situaţia epidemiologică apărută în cadrul echipei Farul Constanţa, considerând că instituţia a încălcat cu bună ştiinţă prevederile în vigoare.

 

"DSP Constanta, prin Directorul Executiv Schipor Cristina Mihaela, a încălcat prevederile Ordinul Ministrului Sănătăţii nr. 1819 din 27.10.2020 şi Ordinului Ministrului Sănătăţii nr. 1513/2020, în baza cărora a fost aprobat de către FRF 'Protocolul medical pentru desfăşurarea competiţiilor', refuzând să demareze ancheta epidemiologică imediat ce a fost informată de existenţa cazurilor la FC Farul Constanţa, pe motiv că este 1 decembrie, şi omiţând să dispună retestarea de îndată a fotbaliştilor şi a staff-ului. În alte patru cazuri similare ce au vizat clubul Viitorul Constanta, DSP Constanţa a efectuat prompt ancheta epidemiologică, a decis retestarea de îndată şi, ulterior, a permis desfăşurarea partidelor. Nu mai departe de 30 noiembrie, aceeaşi DSP Constanţa a decis, după ancheta epidemiologică, să dea drept de joc echipei Farul Constanţa, care anunţase 3 cazuri pozitive", se menţionează în comunicatul clubului Universitatea.

Gruparea consideră că interesele sale sportive şi financiare au fost atinse şi a solicitat ministrului Sănătăţii să dispună o anchetă la DSP Constanţa pentru a verifica activitatea instituţiei în acest caz, sub aspectul încălcării prevederilor legale.

În plus, Universitatea Cluj a solicitat unei case de avocatură să analizeze cazul şi să pregătească o acţiune în justiţie pentru apărarea dreptului de a disputa pe teren partida cu FC Farul Constanţa. "Universitatea Cluj solicită tuturor celor implicaţi în fenomen să respecte fotbalul şi susţine o competiţie curată, cu meciuri ale căror rezultate sunt decise pe teren, de către jucători, nu în birou, de către conducători", se mai arată în comunicatul citat.

Un alt meci care nu s-a disputat nici la reprogramare este cel dintre Ripensia Timişoara şi CS Mioveni din etapa a 12-a a Ligii a II-a. Acesta trebuia să se desfăşoare la 14 noiembrie, dar a fost amânat în urma unor cazuri de coronavirus la formaţia bănăţeană. Reprogramat pentru miercuri, 2 decembrie, meciul nu s-a disputat în urma unor cazuri la CS Mioveni, formaţie care în acest fel, conform regulamentelor FRF, va câştiga la "masa verde" cu 3-0.

Clubul Ripensia Timişoara a dat publicităţii, marţi, un comunicat în care afirma că Direcţii pentru Sănătate Publică devin locul în care ''se joacă tot mai multe meciuri din ligile a doua şi a treia''.

''Ripensia a luat act de anularea partidei cu CS Mioveni, programată miercuri, 2 decembrie, de la ora 14:00, ca restanţă din etapa a 12-a a Ligii 2. Cu ceva mai mult de 24 de ore înaintea jocului, cei care urmau să fie oaspeţii Timişoarei au fost 'OPRIŢI' din drum de către DSP, locul unde se 'joacă' tot mai multe meciuri de Liga 2 şi Liga 3. Nu şi de Liga 1, pentru că acolo reprezentanţii cluburilor au fost atenţionaţi că vor pierde bani din drepturile TV. De Ziua Naţională, primul club profesionist din Romania îi urează însănătoşire grabnică fotbalului românesc, ghidat în această perioadă grea de unele reguli total greşite şi inechitabile şi unele decizii ale cluburilor, lipsite de fair play, care dăunează grav asupra competiţiei. Ierarhia Ligii 2 trebuie să fie stabilită pe terenul de joc, nu la DSP!'', se arată în comunicat.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.