Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

UBB, acuzată că îi DISCRIMINEAZĂ pe studenții nevaccinați: instituția invocă autonomia universitară - DOCUMENT

Liga Studenților Iași acuză Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) că a decis, printr-o hotărâre a Consiliului de Administrație din 7 iunie, că doar studenții vaccinați împotriva covid-19 ar putea fi cazați în căminele universității peste vară. De cealaltă parte, UBB Cluj invocă autonomia universitară.

Liga Studenților (LS IAȘI), fiind sesizată de către studenții UBB, „condamnă decizia considerând-o în afara cadrului legal și solicită conducerii UBB să o revoce, iar Senatului UBB să nu adopte nicio decizie care ar restricționa în vreun fel accesul studenților la spațiile universitare, condiționându-i de vaccinare sau testare. În caz contrar, organizația va ataca în instanță orice hotărâri care vor crea discriminare în rândul studenților și vor bloca accesul acestora la educație, sesizând totodată organele de urmărire penală în situația săvârșirii unor infracțiuni”, se arată într-un comunicat al studenților.

Liga Studenților îl acuză pe rectorul UBB, Daniel David, că a dat dovadă de lipsă de „onestitate” declarând că UBB ar „putea impune vaccinare în cămine”, lăsând să se înțeleagă că decizia „nu a fost luată, deși ea poartă numărul 5751/07.06.2021, adică din aceeași dată”.

Liga Studenților: „Hotărârea îi discriminează pe studenții nevaccinați, fie din motive medicale (alăptare, sarcină, boli autoimune, alergii severe etc.), fie pentru că au ales să nu se vaccineze sau nu au apucat încă să se vaccineze, vaccinarea anti-covid fiind eminamente voluntară. Astfel, studenții nevaccinați rămân fără cazare în căminele UBB, adică fără acces la un drept social fundamental pentru orice student înmatriculat la o universitate publică, afectând totodată piața forței de muncă din Cluj, având în vedere că mulți studenți rămâneau peste vară în cămine, având un loc de muncă sezonier.

Decizia a fost încurajată de declarațiile iresponsabile ale ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, care acum o lună și jumătate a afirmat că susține ideea ca studenții nevaccinați să se poată întoarce la cursuri doar dacă poartă combinezoane de protecție și că sunt șanse ca aceștia să nu mai poată fi cazați în căminele universităților, situații care dincolo de ridicolul lor, discriminează în mod grav studenții.

Universitatea de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa” din Iași a adoptat o măsură similară, condiționând accesul studenților la examene și la biblioteca instituției de certificatul de vaccinare sau de prezentarea unui test PCR sau antigen (de laborator) negativ, decizia fiind susținută prin declarații inclusiv de primul ministru, Florin Cîțu. Peste 2600 de studenți ai UMF Iași au semnat un memoriu public prin care se opun deciziei, iar universitatea a fost acționată între timp în instanță.

De ce este ilegală decizia UBB și condiționarea accesului studenților în spațiile universitare de vaccinare sau testare?

Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE) a adoptat rezoluția nr. 2361 din 27 ianuarie 2021, intitulată Vaccinuri covid-19: aspecte etice, legale şi practice, prin care solicită statelor membre să nu creeze nicio formă de discriminare între cetățenii nevaccinați și cei vaccinați și insistă asupra dreptului fiecărui cetățean de a alege dacă se vaccinează sau nu:

Recenta decizie a Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO), din cazul Vavřička ş.a. contra Republicii Cehe, privind presupusa admitere a vaccinării generale obligatorii, se referă strict la încălcarea dreptului la viață privată și la a libertății de conștiință, nu și la alte drepturi, precum și la schemele de vaccinare legate exclusiv de școlarizarea în creșe și grădinițe a preșcolarilor. Curtea admite faptul că vaccinarea obligatorie, ca și intervenția medicală non-voluntară, constituie o ingerință în exercițiul dreptului la viață privată și că statele pot institui o politică de vaccinare doar pe o bază legală solidă și că marja de apreciere a statului trebuie să fie amplă cu privire la acest subiect. De asemenea, decizia CEDO se referă strict la vaccinurile contra difteriei, tetanosului, tusei convulsive, a infecțiilor Haemophilus influențate de tip b, poliomielită, hepatita B, rujeolă și rubeolă, care prezintă pentru copii indicațiile specifice, neputând exista, atunci, o măsură similară, mutatis mutandis, pentru vaccinurile contra covid-19.

Decizia luată de către Consiliul de Administrație al UBB Cluj pune instituția în poziția de legiuitor ori executiv, limitarea unui drept fundamental și punerea în aplicare a acesteia este fiind de competența exclusivă a Parlamentului, iar aplicarea ei de către Guvern. În acest sens avem de-a face cu o evidentă depășire a atribuțiilor legale a UBB Cluj și cu un veritabil exces de putere.

În aceeași notă, o astfel de măsură ar încălca art. 26 al Convenţia privind drepturile omului şi biomedicina din 1997 (Convenția de la Oviedo), care presupune că orice restricţii la exercitarea drepturilor omului nu pot fi prevăzute decât prin lege, și trebuie să constituie măsuri necesare într-o societate democratică pentru siguranţa publică, prevenirea infracţiunilor penale, ocrotirea sănătăţii publice sau protecţia drepturilor şi libertăţilor altora.

Inclusiv supunerea studenților la procedura testării PCR sau antigen reprezintă o vădită încălcare a drepturilor lor garantate de legea 46/2003 privind drepturile pacientului. În sensul acestei legi, prin pacient se înțelege orice „persoana sănătoasă sau bolnavă care utilizează serviciile de sănătate” (art. 1, lit. a), iar prin intervenție medicală se înțelege „orice examinare, tratament sau alt act medical în scop de diagnostic preventiv, terapeutic ori de reabilitare” (art. 1 lit. d). Art. 13 din Legea 46/2003 dă drept pacientului (deci oricărei persoane asupra căreia se efectuează o procedură de examinare – eg. test PCR sau test antigen) dreptul de a refuza sau a opri o astfel de intervenție. De asemenea, conform art. 18, „consimțământul pacientului este obligatoriu pentru recoltarea, păstrarea, folosirea tuturor produselor biologice prelevate din corpul său, în vederea stabilirii diagnosticului sau a tratamentului cu care acesta este de acord”. Cu atât mai mult, legea garantând caracterul voluntar al oricărei proceduri medicale, este clar că nicio persoană nu poate avea un drept condiționat de efectuarea unei intervenții medicale fie ea și un aparent banal test de exudat nazo-faringian.

Ordinele de ministru pentru aprobarea măsurilor de organizare a activităţii în cadrul unităţilor/instituţiilor de învăţământ în condiţii de siguranţă epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cuvirusul SARS-CoV-2, nu conțin niciun fel de normă referitoare la vaccinare sau la testare, cu atât mai mult nu conferă niciun drept UBB Cluj sau oricărei instituții de învățământ superior de a condiționa accesul la spațiile proprii de efectuarea vaccinurilor anti-covid sau de efectuarea unui test PCR sau antigen.

Pentru ca o limitare a drepturilor să fie conformă cu standardele constituționale, aceasta trebuie să țină cont și de particularitățile fiecărui individ (afecțiuni de care suferă, convingeri personale etc.). Decizia unei instituții publice de vaccinare obligatorie nu poate să contravină dreptului individului de a refuza respectivul vaccin pentru motive excepționale și care țin de autonomia acestuia.

În plus, decizia UBB Cluj încalcă principiul echității – în baza căruia accesul la învățare se realizează fără discriminare, principiul asigurării egalității de șanse, principiul centrării educației pe beneficiarii acesteia (pe student), principiul fundamentării deciziilor pe dialog și consultare și principiul respectării dreptului la opinie al studentului ca beneficiar direct al sistemului de învățământ, precum și principiul transparenței și al autonomiei universitare, garantate de Legea Educației Naționale nr. 1/2011.”, au declarat reprezentanții Ligii Studenților.

Citeste si: Teama de ac, mai des întâlnită la bărbați decât la femei. Caz ilar la un centru de vaccinare din Cluj

Iulian-Alfred Husac, vicepreședinte Liga Studenților: 'Vom face toate demersurile legale pentru a apăra demnitatea și drepturile studenților'

„Nicio situație, chiar și una excepțională, nu poate justifica încălcarea unor drepturi și interese legitime. Restrângerile legale care pot fi aduse manifestării unor drepturi și libertăți se pot face exclusiv în temeiul legii, nu al unei hotărâri a unei autorități, și doar dacă măsura este strict necesară și dacă nu este disproporționată cu situația care a generat-o. Decizia UBB prin care doar studenții vaccinați au dreptul de a fi cazați în cămine, iar cei nevaccinați putând fi cazați doar cu titlu de excepție, prin izolare și testare periodică, este vădit discriminatorie și ilegală. Suntem alături de studenții care sunt discriminați de aceste măsuri și vom face toate demersurile legale pentru a apăra demnitatea și drepturile studenților față de orice ingerințe externe”, a declarat Iulian-Alfred Husac, vicepreședinte Liga Studenților (LS IAȘI).

Poziția UBB

„Studenții UBB care desfășoară activități didactice obligatorii sunt cazați, în regimul constrângerilor impuse de pandemie, fără a fi condiționați de vaccinare.

Studenții care nu au activități didactice obligatorii, dar doresc să rămână în oraș și să utilizeze căminele UBB “în regim hotelier”, cu scop personal, au obligația de vaccinare. Această decizie, luată în spiritul autonomiei universitare, prin analogie cu reglementări similare din alte domenii, este necesară pentru a nu crea premisele unor focare COVID-19 în căminele studențești peste vară, care ar afecta atât orașul, cât și începerea anului universitar 2021-2022 (inclusiv cazarea studenților).

Modalitățile de cazare și de începere a anului universitar 2021-2022 vor fi stabilitate la sfârșitul lunii iulie, în funcție de condițiile pandemiei și de reglementările naționale existente, cu implicarea întregii comunității academice a UBB”, au precizat reprezentanții UBB.

Citeste si: Așa începe bătaia de joc: Centru de vaccinare în altarul Bisericii Negre din Brașov, în timp ce toate celelalte centre din municipiu sunt NEFOLOSITE

Ce spune Rectorul

Rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David: „UBB se pregătește să înceapă anul universitar 2021-2022 în logica clasică. Dar acest lucru depinde atât de condițiile pandemiei și de reglementările naționale, cât și de măsurile interne. Măsura vaccinării pentru acei studenți care doresc să utilizeze peste vară, “în regim hotelier”, căminele UBB este o astfel de măsură, luată democratic, inclusiv cu participarea studenților, pentru a nu crea premisele unor focare COVID-19 în căminele studențești peste vară, care ar afecta atât orașul, cât și începerea anului universitar 2021 – 2022.

Așadar, este o decizie comună pentru a putea pregăti fără riscuri mari un nou an universitar 2021-2022, fără a discrimina pe cineva academic (nimeni nu este oprit de la un act academic). Mai mult decât atât, vom analiza la următoarea ședință a Consiliului de Administrație dacă vaccinarea poate să fie înlocuită (nu doar ca măsură excepțională) cu prezentarea periodică a unui test și/sau cu dovada trecerii prin boală; deja, așa cum este precizat în Hotărârea Consiliului de Administrație al UBB, dacă vaccinarea nu se poate realiza ca urmare a unor condiții medicale, atunci se aplică măsuri alternative pentru a permite cazarea (ex. testare periodică, gruparea căminelor etc.). În fine, împreună cu reprezentanții Consiliului Studenților din UBB, venim în întâmpinarea studenților, ajutându-i să se vaccineze, astfel încât să putem reveni cât mai curând la condițiile normale, firești de cazare și studiu”, afirmă rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David, adăugând că UBB, ca o instituție care se ocupă de cunoaștere își fundamentează deciziile pe știință și susține campania națională de vaccinare, inclusiv, în colaborare cu reprezentanții studenților proprii, în campusurile studențești.

content-image

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.