Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ucigă-l toaca! O profesoară refuză încheierea mediilor la clasele a IX-a şi a X-a, acuzând că sunt viruşi în catalogul electronic

Pinterest
computer comert digital

O profesoară de biologie de la Liceul Energetic din municipiul Constanţa refuză să încheie mediile elevilor din clasele a IX-a şi a X-a, motivând să ar fi viruşi în catalogul electronic, a anunţat conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Constanţa. ISJ a anunţat că unitatea de învăţământ a început cercetarea disciplinară a acesteia şi a propus pentru rezolvarea acestei situaţii ca profesoara să fie ajutată de cineva să introducă notele în sistemul electronic, notează News.ro.

“În această dimineaţă, doamna directoare ne-a adus la cunoştinţă o situaţie cu care se confruntă. Un cadru didactic, profesor de biologie din unitatea de învăţământ Liceul Energetic Constanţa, nu a încheiat mediile la clasele a IX-a şi a X-a la disciplina biologie, folosesc un catalog electronic, unitatea are implementat catalogul electronic şi e folosit în mod exclusiv în şcoală. Ne-a comunicat doamna directoare că refuzul doamnei profesoare ar fi legat de o temere cum că aplicaţia ar avea viruşi. În Consiliul de Administraţie al unităţii de învăţământ din 13 iunie au luat hotărârea să declanşeze procedura de cercetare disciplinară”, a declarat pentru News.ro, inspectorul şcolar general al IŞJ Constanţa, Sorin Mihai.

El a precizat că a recomandat o soluţie pentru rezolvarea acestei situaţii.

“Am discutat cu doamna directoare şi i-am propus să ia legătura cu doamna profesoară dacă singura problema este cea legată de operarea în aplicaţie eventual poate să solicite să fie asistată când utilizează catalogul electronic şi o altă persoană să opereze în sistem, dumneaiei să fie prezentă şi să-i comunice notele pe care le are de introdus în aplicaţie astfel încât mediile să fie încheiate cât mai repede. Aştept un răspuns din partea doamnei directoare să vedem dacă această soluţie este şi una care să fie agreată de cadrul didactic”, a precizat Sorin Mihai.

Zeci de elevi au mers, marţi, la Liceul Energetic, unii fiind însoţiţi de părinţi pentru a încerca să o convingă pe profesoara de biologie să încheie mediile.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.