Ucraina a anunțat închiderea a peste 1.200 de companii de stat

Autor: Ioana Necula, Redactor

Publicat: 10-11-2019

Actualizat: 10-11-2019

Article thumbnail

Sursă foto: http://www.ordineazilei.ro/

Ministrul dezvoltării economice și comerțului din Ucraina, Timofii Milovanov, a declarat că instituţia pe care o conduce intenționează să lanseze o procedură de lichidare a 1.261 de întreprinderi de stat. „Acest lucru înseamnă că întreprinderile respective, practic, nu există. Sau există, însă îşi desfăşoară activitatea având o masă și două scaune. Nimic mai mult. Avem o astfel de situaţie în cadrul unor fabrici ale concernului Ukrspirt, de exemplu” – a explicat Milovanov.

Ciolacu a votat cu speranța unei Românii mult mai bune: 'Îmi doresc din tot sufletul să vină cât mai mulți români la vot'. Ce spune despre votul din Diaspora

În primă etapă, Ministerul ucrainean al Economiei va face un inventar al întreprinderilor de stat existente și va solicita opinia autorităţilor centrale care le gestionează cu privire la utilitatea menţinerii sau lichidării companiilor respective. „Avem 3.733 de întreprinderi. Dar în acest număr intră inclusiv cele situate în zona operaţiunilor militare şi în Crimeea. Prin urmare, fără aceste 600 de companii, ne mai rămân aproximativ 3.000” – a adăugat ministrul. Potrivit lui Milovanov, există 61 de autorități centrale ucrainene care gestionează întreprinderile respective.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri