DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Ucraina amenință să lovească teritoriul Rusiei - Serviciile de informațiile militare ale Ucrainei lucrează în spatele liniilor rusești

cloudfront.net
ucraina-razboi

Direcţia Principală de Informaţii (GUR) a Ministerului Apărării de la Kiev nu exclude atacuri ale forțelor ucrainene asupra teritoriilor Rusiei de unde invadatorii atacă Ucraina - potrivit reprezentantului oficial al GUR, Vadim Skibiţki. Acesta a comentat seriile de explozii din Crimeea, menționând că serviciile de informațiile militare ale Ucrainei lucrează și în teritoriile ocupate.

"Deoarece există o regrupare puternică a trupelor ruse, iar rezervele ruse mobilizate se deplasează în toate direcțiile frontului, atât din regiunea Rostov a Federației Ruse, cât și din Crimeea ocupată, atunci, da, pot fi aplicate lovituri şi împotriva cazărmilor și poligoanelor rusești" - a afirmat Skibiţki.

Oficialul nu a exclus lovituri asupra teritoriului Rusiei. Potrivit acestuia, totul depinde de cât de critice sunt obiectivele vizate - indiferent dacă este vorba de teritoriul ocupat sau de teritoriul Federației Ruse.

"De ce? Ei bine, să ne uităm la statistici. De unde au loc lansările rachetelor de croazieră? La nivel aerian, de pe teritoriul Federației Ruse. Dacă vorbim de rachete Iskander, acestea sunt lansate fie din teritorii temporar ocupate, fie mai aproape de granița noastră. Iar rachetele S-400 şi S-300 sunt lansate din Federația Rusă, care efectuează bombardamente inclusiv la Kiev" - a menționat reprezentantul GUR.

Skibiţki a mai comentat şi informaţiile potrivit cărora rușii nu instalează sisteme de apărare antiaeriană lângă aerodromul bazei aeriene din Enghels, de exemplu, ci amplasează sisteme de apărare lângă Kremlin. "Acest lucru sugerează faptul că, dacă ajungem până la Enghels, ajungem şi la Kremlin" - a declarat oficialul.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.