DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Ucraina anunță că a restabilit legătura cu centrala nucleară Zaporizhzhia, care este ocupată de forțele rusești

Der Spiegel
zaporojie centrala nucleara

Operatorul de energie nucleară din Ucraina a anunțat că a restabilit legătura cu sistemele de supraveghere de la centrala nucleară Zaporizhzhia, cea mai mare din Europa, care este ocupată de forțele rusești, scrie Reuters, conform Mediafax.

Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA), organismul de supraveghere atomică al ONU, a declarat că dorește să inspecteze de urgență centrala din sudul Ucrainei, însă autoritățile ucrainene se opun unei astfel de vizite dacă forțele ruse rămân la control.

A fost pentru a doua oară când s-au pierdut comunicațiile cu centrala, formată din șase reactoare.

Agenția de stat ucraineană Energoatom a precizat pe canalul său Telegram că a restabilit conexiunea "prin eforturi proprii".

Aceasta a precizat că legătura a fost pierdută "din cauza întreruperii de către ocupanții din Enerhodar a tuturor operatorilor de telefonie mobilă ucraineni, inclusiv Vodavone, cu care AIEA are un contract pentru transmiterea de date".

Toate "datele de monitorizare obligatorii sunt transmise", iar AIEA a confirmat primirea lor, a precizat Energoatom.

AIEA a declarat la începutul acestei săptămâni că pierderea comunicării "nu face decât să sporească urgența trimiterii acestei misiuni" în Zaporizhzhia.

Forțele rusești au invadat Ucraina pe 24 februarieși au ocupat uzina la începutul lunii martie.

Luna trecută, un viceprim-ministru rus a declarat că Moscova speră să conecteze centrala la rețeaua energetică rusă, dar oficialii ucraineni au declarat că acest proces ar dura ani de zile.

Urmărește-ne:
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.