Ucraina anunță că va împrumuta gaz Moldovei: Gazpromul șantajează

Autor: Denisa Miron, Colaborator

Publicat: 23-10-2021

Actualizat: 23-10-2021

Article thumbnail

Sursă foto: BVB

Ucraina anunță că va acorda asistență Republicii Moldova în aprovizionarea cu gaz. Despre asta a declarat secretarul Consiliului de Securitate Națională și Apărare (CSNA) din Ucraina, Alexei Danilov.

"Am decis să încredințăm Cabinetului de Miniștri să ia în considerare această problemă. Înțelegem că putem acorda o astfel de asistență Republicii Moldova în viitorul apropiat", a spus Danilov într-un briefing, după rezultatele reuniunii CNSD, scrie presa ucraineană.

Potrivit acestuia, prim-ministrul Natalia Gavrilița a făcut o astfel de cerere guvernului ucrainean.

„Prim-ministrul Ucrainei a primit o scrisoare de la omologul său cu o cerere de ajutor la gaz pentru a evita o situație dificilă, care s-a dezvoltat, ținând cont de șantajul pe care Gazprom îl face acolo”, a explicat Danilov.

Totodată, Danilov a precizat că gazul va fi oferit pe credit, iar apoi Republica Moldova va returna resursa furnizată.

Secretarul a mai menționat că acest trebuie făcut, întrucât Ucraina și Moldova sunt unite și există teritorii în Ucraina care sunt alimentate cu gaze din Moldova.

Parlamentul Republicii Moldova a declarat stare de urgență în contextul crizei gazelor. Decizia a fost aprobată cu majoritatea voturilor la cererea Guvernului Gavrilița.

Potrivit Hotărârii propuse, în perioada stării de urgență, 22 octombrie - 20 noiembrie, Comisia pentru Situații Excepționale implementează mai multe măsuri.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri