Ministrul ucrainean al infrastructurii, Oleksandr Kubrakov, a declarat joi că s-a ajuns la un acord pentru prelungirea cu 120 de zile a iniţiativei privind exportul de cereale din porturile ucrainene de la Marea Neagră, relatează Reuters şi AFP, conform AGERPRES.
'O decizie în acest sens tocmai a fost luată la Istanbul. Naţiunile Unite şi Turcia rămân garanţi ai acestei iniţiative', a indicat Kubrakov într-un mesaj pe Twitter, în care a salutat un 'pas important în lupta împotriva crizei alimentare mondiale'.
Acest acord, care expira vineri seara, a permis exportarea a peste 11 milioane de tone de cereale din porturile ucrainene în patru luni.
Turcia a confirmat joi prelungirea acordului cu privire la exportul de cereale ucrainene pentru încă patru luni 'în aceleaşi condiţii' ca cele care funcţionează din luna iulie, a anunţat un înalt responsabil turc pentru AFP, sub rezerva anonimatului.
Potrivit acestui responsabil, toate părţile au agreat ca 'acordul să rămână în vigoare pentru încă 120 de zile pe durata lunilor de iarnă' , iar 'noi aranjamente' ar putea să fie luate după încheierea sezonului rece.
O sursă internaţională apropiată negocierilor a confirmat joi pentru AFP reînnoirea acestui acord, care implică Ucraina, Rusia, Turcia şi Naţiunile Unite.
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, unul dintre susţinătorii acestui acord, se declarase miercuri 'convins' că acordul va fi prelungit.
Acordul iniţial încheiat în iulie a contribuit la evitarea unei crize alimentare mondiale, permiţând exportul de alimente şi îngrăşăminte din mai multe porturi ucrainene la Marea Neagră, care fuseseră blocate de Rusia, notează Reuters.
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a salutat înţelegerea convenită între părţi pentru prelungirea acordului privind exportul de cereale prin Marea Neagră pentru a facilita exporturile agricole ale Ucrainei din porturile sale de la Marea Neagră (sud).
'Salut acordul tuturor părţilor de a continua Iniţiativa privind exportul de cereale prin porturile ucrainene de la Marea Neagră pentru a facilita transportarea în siguranţă a cerealelor, alimentelor şi îngrăşămintelor din Ucraina', a declarat Guterres, citat într-un comunicat emis joi de Centrul de Coordonare Comună (JCC), care supervizează exporturile, cu sediul la Istanbul.
Naţiunile Unite, a spus el, sunt 'pe deplin angajate în eliminarea obstacolelor rămase în calea exportului de alimente şi de îngrăşăminte din Federaţia Rusă', o parte a acordului pe care Moscova o consideră esenţială.
Ucraina anunţă prelungirea acordului de la Marea Neagră: 'O decizie în acest sens tocmai a fost luată la Istanbul'
București
10°C
Articole Similare

3.076
VIDEO Explozie și incendiu de proporții în apropierea Podului Americilor, peste Canalul Panama
3.076

97
O majoritate a canadienilor consideră că aderarea ţării la Uniunea Europeană este o idee bună
97

5.486
Declarația care șochează Europa. Rusia ar putea ataca România pentru a bloca livrările către Ucraina: 'Bombardați și distrugeți'
5.486

3.253
Un fost director al CIA vorbește despre un concept cu totul nou de război: Se modifică tot ceea ce cunoșteam până în prezent
3.253

3.720
Liderul suprem al Iranului nu poate conduce țara: S-ar afla în stare de inconștiență, tratat în secret pentru o afecţiune „gravă”
3.720

2.229
Iranul vrea să-și protejeze centralele cu „lanțuri umane” după amenințarea lui Donald Trump
2.229

62
India face un pas important în programul nuclear civil
62

7.298
Cutremur politic la Washington! Democrații cer demisia șefului Pentagonului după acuzații grave legate de războiul din Iran
7.298

2.769
Mai mult companii aeriene se pregătesc pentru raționalizarea combustibilului: Zborurile vor fi anulate/ Oamenii rămân fără vacanțe
2.769

82
Trei oameni au murit într-un atac cu drone în regiunea Vladimir, Rusia
82

127
Armata israeliană le-a comunicat iranienilor să evite folosirea trenurilor până marţi seară
127

108
Secretarul general al ONU le cere Statelor Unite şi Israelului să se abțină de la atacarea infrastructurii civile din Iran
108

5.300
Xi Jinping a ordonat o schimbare de strategie a Chinei: Încep să joace total diferit și vor evita crize precum cea din Orientul Mijlociu
5.300
















Comentează