Deşi preşedintele american Barack Obama a declarat, după discuţia de luni de la Casa Albă cu cancelarul german Angela Merkel, că îşi amână decizia privind înarmarea Ucrainei pentru a lăsa mai mult timp eforturilor diplomatice, foşti diplomaţi, responsabili militari de rang înalt şi experţi au vorbit pentru AFP despre armele pe care administraţia de la Washington ar putea să le livreze Kievului.
Susţinătorii înarmării Ucrainei afirmă că rachetele uşoare anti-blindaj sunt cruciale pentru a permite armatei ucrainene să respingă atacurile forţelor proruse, care au fost capabile să se deplaseze fără prea multe probleme cu ajutorul vehiculelor blindate şi al tancurilor. Acestea sunt portabile, pot fi lansate de pe umăr şi nu necesită instruire specifică.
"Ruşii au trimis sute de unităţi de echipament greu în Ucraina, printre care tancuri şi vehicule blindate. Asta le-ar permite să anuleze acest avantaj pe care îl au aşa-zişii separatişti şi trupele proruse", a declarat John Herbst, fost ambasador al SUA în Ucraina.
John Herbst se află printre foştii diplomaţi şi comandanţi militari care au cerut săptămâna trecută un ajutor militar major pentru Ucraina.
Armele anti-blindaj îşi pot atinge ţinta cu ajutorul coordonatelor GPS, a unui radar sau a ghidării în infraroşu şi nu necesită ca persoana care trage să se afle în faţa acesteia.
Washingtonul ar putea, de asemenea, să opteze pentru M-72, o armă uşoară antitanc introdusă la începutul anilor 1960 şi care era pe cale de dispariţie înainte de a-şi face reapariţia în Irak şi Afganistan în ultimul deceniu. Armele M-72 au o rază de acţiune de 170 până la 220 de metri şi costă circa 900 de dolari fiecare.
De asemenea există varianta AT4, principala armă portabilă a militarilor americani, care poate lovi un vehicul de la o distanţă de 300 de metri într-o secundă. O astfel de armă costă însă ceva mai mult, respectiv 1.480 de dolari bucata.
O altă posibilă alegere sunt rachetele Javelin, care au o rază de acţiune mai mare, de circa 2.500 de metri, şi care pot, de exemplu, să doboare un elicopter la joasă altitudine. Însă această armă mai grea, în general operată de două persoane, este mult mai scumpă, având un preţ de 246.000 de dolari pe unitate.
Trupele ucrainene pierd mulţi soldaţi din cauza unor tiruri de artilerie şi a rachetelor, iar comandanţii americani afirmă că Kievul are mare nevoie de radare anti-artilerie pentru a detecta obuzele, a proteja trupele şi a răspunde eficient atacurilor. Washingtonul a livrat deja radare care urmăresc tirurile de mortiere, iar acestea şi-ar fi dovedit deja eficacitatea, conform anumitor oficiali.
Aliaţii SUA din Europa, care nu sunt convinşi de necesitatea de a înarma Kievul, ar putea să fie mai deschişi la această formă de ajutor "neletal", au indicat experţii.
"Capabilităţile neletale sunt mai puţin susceptibile să creeze o schismă între guvernele occidentale şi ar trebui să fie convenabile pentru aliaţi", a afirmat la rândul său Jacob Stokes, cercetător în cadrul Centrului pentru o nouă securitate americană.
În timp ce forţele ruse utilizează drone pentru a ghida tirurile de artilerie, administraţia Obama studiază ideea de a furniza mici drone de recunoaştere pentru a permite Kievului să identifice ţinte la distanţă. Printre aceste mici aparate se află ScanEagle, lung de un metru şi care se lansează cu o catapultă, şi Raven, mai mic, care poate fi înălţat ca un avion jucărie.
O altă problemă o reprezintă şi faptul că forţele separatiste pot asculta conversaţiile telefonice şi radio ale trupelor ucrainene şi pot astfel să le preîntâmpine atacurile. Americanii intenţionează deci să furnizeze comunicaţii securizate şi echipament împotriva bruiajului armatei ucrainene pentru a evita pierderi inutile.
De asemenea, SUA ar putea decide să furnizeze Ucrainei mai multe informaţii provenind de la sateliţi privind deplasarea trupelor ruse la frontieră.
Însă cum armata ucraineană a fost infiltrată de spioni ruşi, informaţiile ar trebui furnizate "fără metoda de obţinere sau surse", a precizat James Stavridis, amiral în retragere şi fost comandant suprem al forţelor aliate în Europa.
Nu în ultimul rând, guvernul american, ca şi alte state din cadrul NATO, vrea să trimită în Ucraina muniţii şi alte elemente cheie de dotare, precum ochelari cu vedere nocturnă, pentru a se asigura că trupele ucrainene sunt bine echipate.AGERPRES
Ucraina are nevoie de rachete antitanc, radare şi drone (experţi americani)
Articole Similare

34
Ce se întâmplă dacă Rusia intervine în războiul din Iran? Avertismentul unui analist militar după declarațiile ideologului rus Aleksandr Dughin: 'Atunci într-adevăr se schimbă contextul'
34

17
Vestea momentului vine din SUA: Fenomenul care încălzește planeta dincolo de limita suportabilului revine în forță
17

4.635
Vladimir Putin ar trebui să se teamă. Ar putea avea aceeași soartă ca liderul iranian: 'Clopotul final a sunat'
4.635

2.947
VIDEO Mesaj dur de la Washington: 'Dacă ucideți americani, vă vom vâna fără scuze și fără ezitare și vă vom ucide'
2.947

4.437
'Nu vom rămâne tăcuți și nu vom ceda în fața acestor crime' - Președintele Iranului amenință după bombardarea școlii de fete și a unui spital
4.437

170
Conflictul SUA-Iran: Numărul militarilor americani ucişi creşte la şase
170

1.926
După atacurile aeriene, iranienii ar putea lansa atacuri cibernetice și teroriste - Avertisment de la șeful uneia dintre cele mai mari bănci din lume
1.926

3.193
Rusia privește din nou de pe margine. De ce nu sare în ajutorul Iranului în ciuda legăturilor strânse dintre cele două state
3.193

77
Operațiunea împotriva Iranului va dura „atâta timp cât este necesar”, spune ambasadorul israelian la ONU
77

1.480
Ambasadorul Israelului în România explică operațiunea contra Iranului: 'Nu știu dacă scopul nostru este schimbarea regimului...'
1.480

63
Grecia a arestat un cetățean georgian suspectat de spionaj la o bază militară utilizată de SUA
63

2.815
Rachetele iraniene pot ajunge în România. Israelul a publicat o hartă care arată raza de acțiune a rachetelor balistice ale Iranului
2.815

5.246
Afganistan oficializează pedepse șocante: legea care schimbă radical viața femeilor
5.246

















Comentează