Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ucraina continuă eforturile de a relua exporturile de cereale din porturile de la Marea Neagră. Ce avertisment lansează după atacul de la Odesa

Pinterest
ucraina europa est marea neagra

Ucraina a continuat duminică eforturile de a relua exporturile de cereale din porturile de la Marea Neagră, dar a avertizat că livrările vor avea de suferit dacă un atac cu rachete rusești asupra orașului Odesa va fi un semn că vor urma altele, potrivit Reuters, scrie Mediafax.

Președintele Volodimir Zelenski a denunțat atacul de sâmbătă ca fiind o „barbarie”, care a arătat că nu se poate avea încredere în Moscova pentru a pune în aplicare acordul încheiat cu doar o zi înainte prin medierea Turciei și a Națiunilor Unite.

Armata ucraineană, citată de televiziunea publică Suspilne, a declarat că rachetele rusești nu au lovit zona de depozitare a cerealelor din port și nici nu au provocat daune semnificative.

Kievul a declarat că pregătirile pentru reluarea transporturilor de cereale sunt în curs de desfășurare.

„Continuăm pregătirile tehnice pentru lansarea exporturilor de produse agricole din porturile noastre”, a declarat ministrul Infrastructurii, Oleksandr Kubrakov, într-o postare pe Facebook.

Rusia a declarat că forțele sale au lovit cu rachetele sale de înaltă precizie o navă de război ucraineană și un depozit de arme din Odesa.

Acordul semnat vineri de Moscova și Kiev a fost salutat ca un progres diplomatic care ar putea contribui la limitarea creșterii prețurilor mondiale la alimente prin restabilirea livrărilor de cereale ucrainene la nivelul de dinainte de război, de 5 milioane de tone pe lună.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.