Ploile torenţiale care s-au abătut asupra Ucrainei au provocat moartea a trei persoane, au dus la evacuarea altor câteva sute şi au izolat sate din regiunile de vest ale ţării, au informat miercuri autorităţile, citate de Reuters, potirivt Agerpres.
Deşi mulţi au încercat să îşi pună la adăpost proprietăţile, circa 800 de persoane au fost evacuate de la începerea ploilor, luni, a declarat ministrul de Interne, Arsen Avakov, în timpul unei vizite în zona afectată de intemperii, alături de premierul Denys Shmyhal.
Citește și: Lovitură DURĂ de la DNA pentru directorul UNIFARM - Control judiciar pentru fapte de luare de mită, abuz și favorizarea unor persoane
Aproximativ 5.000 de case din 187 de sate erau în continuare inundate miercuri dimineaţa, potrivit Serviciului pentru situaţii de urgenţă.
Filmările dintr-o administraţie regională şi de pe social media arătau râuri de munte ieşite din matcă, un sat parţial scufundat, dar şi câmpuri şi drumuri acoperite de apă.
Calificându-le drept cele mai grave inundaţii din ultimii ani, Ministerul de Interne a precizat într-o declaraţie că patru elicoptere, un avion şi 150 de soldaţi au fost mobilizaţi în zona afectată.
Comentează