Peste 8.300 de civili au fost ucişi până acum în războiul Rusiei împotriva Ucrainei, au anunţat duminică anchetatori de la Kiev, informează luni dpa.
Printre aceste victime civile sunt şi 437 de copii, a subliniat Procurorul General al Ucrainei, Andrii Kostin, potrivit unei informaţii difuzate de agenţia de presă UNIAN.
De asemenea, mai mult de 11.000 de oameni au fost răniţi în acest război, care durează de aproape nouă luni.
Potrivit lui Kostin, numărul real al victimelor pare să fie mai mare, pentru că autorităţile ucrainene nu au încă acces la unele zone ocupate de Rusia.
În regiunile eliberate, trupele ucrainene continuă să găsească cadavre şi dovezi de presupuse atrocităţi.
Autorităţile ucrainene au înregistrat până acum peste 45.000 de crime de război, cu 216 de persoane suspectate ca fiind criminali de război, inclusiv 17 prizonieri de război ruşi. Doisprezece dintre cei 60 de acuzaţi au fost condamnaţi.
Ucraina își numără morții în războiul declanșat de Rusia. Printre victime sunt și sute de copii
București
4°C
Articole Similare

68
Ce informații s-au aflat despre atacul asupra petrolierul SUA lovit în Irak / Echipajul a sărit în apă pentru a scăpa de nava cuprinsă de flăcări
68

134
Horoscopul zilei de 14 martie 2026. Gemenii sunt marii câștigători ai zilei. Află ce se întâmplă cu zodia ta
134

312
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rușii au atacat cu drone infrastructura portuară din regiunea Odesa
312

270
Un gest banal care îți protejează creierul: traversarea unei străzi poate reduce riscul de Alzheimer
270

1.436
Ruptură pe axa SUA-UE: Europa protestează vehement, după ce americanii au ridicat sancțiunile pe petrolul rusesc
1.436

1.314
Greșeala pe care o fac mulți români când folosesc mașina de spălat - Avertismentul specialiștilor
1.314

1.012
Cât de real este riscul unui nou război mondial – ce spun analiștii despre tensiunile internaționale
1.012

1.504
'Nu a fost o tocmeală'. Consilierul lui Nicușor Dan rupe tăcerea despre negocierile cu Zelenski
1.504

1.528
Lovitură în AI: o româncă doctor la Harvard își vinde startupul către Databricks, compania care a făcut doi români miliardari
1.528

2.294
Directorul adjunct al Agenției Fars, un apropiat al Gardienilor Revoluției, dezvăluie care sunt planurile de război ale Iranului
2.294

2.487
Scandal privind piesa României la Eurovision. Se cere descalificarea piesei sau modificarea versurilor
2.487

727
De ce nu plecăm din relațiile care ne fac rău. Explicațiile psihologilor
727

1.512
Suspiciuni puternice că în spatele strategiei Iranului s-ar afla Rusia și ”mâna ascunsă a lui Putin” (ministrul britanic al Apărării)
1.512















Comentează