Oficialii ucraineni l-au invitat pe cancelarul german Olaf Scholz la Kiev după ce au exclus o vizită a preşedintelui german Frank-Walter Steinmeier, transmite miercuri dpa.
"Am comunicat faptul că preşedintele meu şi guvernul ar fi foarte fericiţi dacă cancelarul Olaf Scholz ar vizita Kievul", a declarat marţi seara ambasadorul ucrainean în Germania, Andrii Melnik, pentru posturile de televiziune ProSieben şi SAT.1, informează Agerpres.
Vizita cancelarului german ar trebui, în viziunea ucraineană, să se concentreze asupra modului în care Germania poate ajuta Kievul cu arme grele în lupta împotriva Rusiei."Preşedintele meu aşteaptă cu nerăbdare asta", a afirmat Melnik.
Ambasadorul Ucrainei a precizat deja în weekend că la Kiev se aşteaptă o vizită a cancelarului Scholz şi nu a preşedintelui Steinmeier, al cărui rol ca şef al statului este în mare parte unul ceremonial.
Ucraina speră că Germania va trimite arme grele precum tancuri de luptă, artilerie şi sisteme de apărare aeriană. Alte state membre NATO, cum ar fi Cehia, au optat deja să livreze arme grele, a subliniat Melnik şi de aceea guvernul ucrainean speră că guvernul federal german va decide în curând să le urmeze exemplul.
Ucraina sfidează Germania: resping o vizită a președintelui Steinmeier și îl cer pe Olaf Scholz
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

22
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rusia anunță că a ocupat toată regiunea Lugansk
22

222
După 50 de ani de așteptare, Luna are din nou oaspeți: misiunea Artemis 2 a fost lansată cu succes
222

496
Rușii anunță un progres major pe frontul de est: Întregul Lugansk este sub controlul trupelor Kremlinului
496

880
Șoc în 'patria petrolului': Prețurile la combustibil au sărit în aer - care este explicația
880

48
Un fost ministru de externe iranian a fost rănit grav într-un atac aerian la Teheran
48

801
'Cea mai gravă criză cu care s-a confruntat vreodată NATO' - Alianța, prinsă la mijloc în conflictul lui Trump cu Iranul
801

35
Volodimir Zelenski, discuții cu emisarii lui Trump despre procesul de pace din Ucraina
35

3.254
Iranul întinde mâna spre dialog: Mesajul surprinzător al președintelui Masoud Pezeshkian către poporul american
3.254

1.646
Câinii din Ucraina arată total diferit. Războiul și-a pus amprenta pe animalele al căror aspect s-a schimbat odată cu lupta pentru supraviețuire
1.646

1.495
Trump amenință Europa: Fără implicare în Strâmtoarea Ormuz, Ucraina rămâne fără arme
1.495

2.964
Europa preia frâiele NATO, iar Finlanda îl anunță pe Trump despre schimbare: Ce urmează pentru Alianța Nord-Atlantică
2.964

1.020
Asia profită după măsurile lui Trump privind sancțiunile impuse Rusiei: 'Nu există altă opţiune'
1.020

1.534
România intră pe o nouă rută energetică majoră: Transgaz semnează acordul
1.534
















Comentează