Boxerul ucrainean Vasili Lomacenko a obţinut duminică titlul mondial IBF la categoria uşoară, învingându-l pe australianul George Kambosos, arbitrul punând capăt în repriza a 11-a meciului ce a avut loc la Perth (Australia), informează AFP, citat de Agerpres.
Vasili Lomacenko, care era mare favorit, l-a trimis de mai multe ori la podea pe George Kambosos. Ucraineanul în vârstă de 36 de ani a intrat pentru prima oară în poseia titlului IBF la categoria uşoară, după ce a deţinut în trecut centurile WBC, WBA şi WBO la această categorie.
Lomacenko, fost campion mondial la pană şi super-pană, este şi dublu medaliat cu aur la Jocurile Olimpice. Ca profesionist, el are acum 18 victorii şi trei înfrângeri.
Kambosos, care deţinuse centurile WBA, IBF şi WBO la această categorie, îl învinsese suprinzător în 2021 pe americanul Teofimo Lopez, care se impusese puţin mai devreme în faţa lui Lomacenko.
Kambosos a suferit a treia înfrângere în 24 de meciuri.
Cei doi combatanţi aveau ceva de demonstrat după ce au pierdut în faţa americanului Devin Haney în ultimii ani.
În celălalt meci al galei, mexicanul Pedro Guevara l-a învins pe australianul Andrew Moloney şi a obţinut centura interimară WBC la categoria super-muscă.
Comentează